Șantajul Marii Britanii în negocierile Brexit: Putem deveni un paradis fiscal pentru Europa

Șantajul Marii Britanii în negocierile Brexit: Putem deveni un paradis fiscal pentru Europa
Publicat: 15/01/2017, 15:44

Cancelarul Philip Hammond a sugerat că Marea Britanie ar putea să-și transforme economia într-un paradis fiscal, dacă UE nu îi va garanta accesul pe piețele europene, după Brexit, arată The Guardian, care citeează un interviu acordat de Hammond publicației germane Welt am Sonntag.

Cancelarul a arătat că Marea Britanie ar putea renunța la modelul social, de taxare și de reglementare fiscală european, în cazul în care ar avea restricții pe piața unică europeană, după Brexit.

Ziariștii germani i-au spus cancelarului Hammond că „impresia Europei este că guvernul dumneavoastră vede viitorul model de business al UK ca fiind un paradis fiscal al Europei”. Hammond a replicat că „am putea fi forțați să ne schimbăm modelul economic și vom fi nevoiți să o facem pentru a ne recâștiga competitivitatea. Și puteți fi siguri că vom face tot ce va fi nevoie să facem”.

„Britanicii nu se vor întinde pe jos și vor spune, asta e, am fost răniți. Ne vom schimba modelul și vom reveni și vom fi angajați în competitivitate”, a spus Philip Hammond.

Poziția lui Hammond vine în contradicție cu mesajul transmis la Berlin, care lăsa să se înțeleagă că Marea Britanie nu vrea să facă rău UE prin Brexit.

Pe aceeași linie agresivă în raport cu negocierea Brexit este așteptat să fie și discursul premierul Theresa May. The Guardian susține că marți, May va arăta că Marea Britanie este pregătită că își sacrifice apartenența la piața unică și la uniunea vamală europeană, pentru a pune capăt liberei circulații a cetățenilor și mărfurilor, respectând astfel angajamentele de la referendum privind imigrația.

Theresa May va anunța un Brexit „dur”, în încercarea de a liniști aripa eurosceptică a partidului său conservator. Ea ar urma să arate că Marea Britanie este gata să părăsească uniunea vamală a UE, să își recapete controlul frontierelor, chiar dacă asta va însemna să își piardă accesul pe piața unică europeană. De asemenea, ar urma să anunțe că Marea Britanie nu se va mai supune deciziilor Curții Europene de Justiție.

May va face și un apel la unitate, pentru a pune capăt disensiunilor politice între adepții și oponenții Brexit-ului. „Câștigătorii au responsabilitatea de a se comporta înțelegător. Pierzătorii au responsabilitaea de a respecta legitimitatea rezultatului. Iar țara se unește. Trebuie să punem capăt divizării și limbajului asociat cu ea – „leaver” și „remainer” și toate insultele aferente – și să ne unim pentru a face un succes din Brexit și a construi o Britanie într-adevăr globală”, ar urma să spună Theresa May în discursul său.

La sfârșitul acestei săptămâni, presa britanică a arătat că negociatorul Brexitului din partea UE, francezul Michel Barnier, a dat semne de compromis la Bruxelles, în fața mai multor europarlamentari, arătând că UE își dorește accesul în continuare în City-ul financiar londonez și că în acest sens trebuie luate măsuri, pentru a se evita instabilitatea financiară a UE. Această poziție a încurajat atitudinea mai dură a britanicilor, care simt că au un atu în negocieri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?