„Ministerul Justiției a elaborat două acte normative care sunt în dezbatere publică. Vizează grațierea, nu amnistia. Al doilea vizează hotărârile Curții Constituționale. Ministerul Justiției și le-a asumat sub semnătura mea”, a spus Iordache, precizând că documentele au fost transmise spre consultare organizațiilor profesionale.
„Putem da o lege a grațierii care nu vizează faptele grave, de corupție”, a mai spus el.
Și premierul Grindeanu a precizat că nu este împotriva modificării legii privind grațierea. „Eu cred că tot așa de constituțional cum a venit președintele Klaus Iohannis să prezideze ședința de Guvern, tot așa de constituțional este să dăm o ordonanță să modificăm legea”, a spus premierul.