Povestea emoționantă a româncei dispărute în avalanșa din Italia: Boala care a făcut-o să plece din România

Povestea emoționantă a româncei dispărute în avalanșa din Italia: Boala care a făcut-o să plece din România

Adriana are 43 de ani și s-a născut în comuna băcăuană Corbasca, într-o familie modestă.

Primarul comunei Corbasca, Andone Pușcasu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că părinții femeii au lucrat la CAP și, deși au avut o situație modestă, au ajutat-o să își găsească drumul în viață.

Adriana a absolvit cursurile unei școli postliceale și este infirmieră. Imediat după ce a terminat cursurile, s-a angajat la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Răcăciuni, unde avea grijă de persoane cu probleme neuropsihiatrice.

A fost căsătorită de două ori, însă căsniciile nu au rezistat.

În urmă cu câțiva ani l-a cunoscut în Italia pe cel care îi este acum soț și tatăl celor doi copii.

„Tratatementul era foarte scump și a beneficiat de faptul că s-a angajat în sistemul de sănătate din Italia, a beneficiat de o reducere și apoi a cunoscut și persoana cu care s-a căsătorit, care are o situație financiară bună și lucrul ăsta a ajutat-o, pentru că trebuia să facă o injecție lunară de aproape 1000 de euro. A născut cei doi copii pe riscul ei, pentru că nu avea niciun pronostic sănătos de la niciun medic. Toți medicii erau reticenți. A născut copiii pe riscul ei, copiii s-au născut sănătoși, păcat că a fost situația asta”, a spus Andone Pușcasu.

Primarul comunei Corbasca afirmă despre femeie că este „un copil foarte bine educat, un copil cuminte care își iubea familia”.

„Are permanent în atenție starea de sănătate a părinților, în fiecare vară vine și își duce părinții la analize, la tot felul de verificări, era preocupată de lucrul ăsta”, declară primarul.

Primarul comunei Corbasca afirmă despre femeie că este „un copil foarte bine educat, un copil cuminte care își iubea familia”.

La rândul lor, părinții Adrianei, întrebați de ce a plecat aceasta în Italia, au răspuns „La treabă. S-o găsit cu băiatul ăla, că el e italian”. Întrebați, de asemenea, dacă îl plac pe ginerele lor, cei doi au răspuns afirmativ.

„Un băiat bun, bun, n-am ce să zic. E mai mic ca ea, că știți cum se mărită tineretul ăsta. E mai mic ca ea cu trei ani. Nu bea, nu fumează”, a afirmat mama Adrianei.

Ultimul mesaj de pe Facebook al lui Parete Giampiero datează din 16 ianuarie, când acesta a postat imagini de la ziua de naștere a fiicei sale, Ludovica. „O sărbătoare frumoasă dedicată celor șase ani ai fiicei noastre Ludovica, vă mulțumim și vă îmbrățișăm”, a scris acesta.

Pa pagina de Facebook a soțului Adrianei, Parete Giampiero, apar zeci de mesaje în care oamenii scriu că se roagă pentru ca familia acestuia să fie găsită. „Urmărim căutările și din Belgia, suntem alături de voi”, scrie un utilizator. „Ne rugăm pentru o minune”, scrie altul.

Ultimul mesaj de pe Facebook al lui Parete Giampiero datează din 16 ianuarie, când acesta a postat imagini de la ziua de naștere a fiicei sale, Ludovica. „O sărbătoare frumoasă dedicată celor șase ani ai fiicei noastre Ludovica, vă mulțumim și vă îmbrățișăm”, a scris acesta.

Vineri, Agenția de protecție civilă din Italia a anunțat că operațiunile de căutare a eventualilor supraviețuitori în hotelul Rigopiano au continuat și în cursul nopții, iar alte două cadavre au fost descoperite, relatează The Associated Press și AFP.

Operațiunile de căutare sunt îngreunate de zăpada care blochează singurul drum de acces spre hotel, dar și riscul producerii unor noi avalanșe.

Cel puțin 25 de oameni, inclusiv câțiva copii, sunt în continuare dispăruți, și există temeri că ar fi murit după ce hotelul a fost grav afectat de o avalanșă în cursul după-amiezii de miercuri.

Trei români, un adult și doi copii, se aflau în hotelul afectat de avalanșa care a avut loc în regiunea Abruzzo, din Italia, a anunțat joi, Ministerul Afacerilor Externe de la București.

Acoperișul hotelului s-a prăbușit parțial, iar clădirea este în mare parte acoperită de un strat gros de zăpadă.

Avalanșa a fost cauzată de cutremurele produse miercuri în zonele L’Aquila (regiunea Abruzzo) și Rieti (regiunea Lazio).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani