La bărbați, alopecia începe din partea de sus a capului și din linia de demarcație a frunții, în timp ce părțile laterale ale capului prezintă o mai mare rezistență. „Principala cauză este cea genetică, însă există mai mulți factori care contribuie la căderea părului: stresul, alimentația nesănătoasă, tulburările hormonale etc., subliniază medicul dermatolog Panagiotis Vogiatzis
Implantul de păr reprezintă o metodă care poate da rezultate în combaterea alopeciei. De multe ori, bărbații apelează la această procedură pentru a-și îmbunătăți imaginea și a-și recăpăta încrederea în sine. „Astăzi, vechile proceduri de restaurare capilară (fâșiile de păr), care produceau cicatrici permanente, au fost înlocuite cu metoda F.U.E. Noua tehnică nu necesită cusături, bisturiu sau grefe. Aceste instrumente nu traumatizează scalpul, nu produc răni, semne, așa cum producea metoda stripurilor”, precizează dr. dermatolog Panagiotis Vogiatzis.
Implantul de păr se realizează cu anestezie locală și nu este necesară internarea. Foliculii sunt prelevați unul câte unul din aria donatoare și mai apoi implantați în zona cu probleme, fără bisturiu, incizii sau lacrimi.
„Implanterul respectă unghiul de creștere al firului de păr, astfel încât acesta să pară natural”, afirmă dr. dermatolog Panagiotis Vogiatzis.
După implant, pacientul își poate relua activitățile zilnice, dar trebuie folosească un șampon soft, de genul celor pentru copii. „Înainte de operație, pacientul nu trebuie să ia aspirină, vitamine, iar în ziua intervenției să nu bea cafea. După procedeu, acesta trebuie să să spele zona în care a fost realizat implantul de două ori pe zi cu un șampon de copii, să stea două zile în casă și să urmeze un tratament de patru zile cu antibiotice și antinflamatoare”, spune specialistul.
Rezultatul final se vede după 9-10 luni de la realizarea implantului. Pentru o astfel de intervenție, la care se implantează peste 4000 de fire de păr, bărbații sunt nevoiți să scoată din buzunar peste 2000 de euro.