Prima pagină » Știri » Bărbatul căruia i s-a făcut rău la metrou a murit. Circulația, reluată pe ambele sensuri în stația Mihai Bravu

Bărbatul căruia i s-a făcut rău la metrou a murit. Circulația, reluată pe ambele sensuri în stația Mihai Bravu

Bărbatul căruia i s-a făcut rău la metrou a murit. Circulația, reluată pe ambele sensuri în stația Mihai Bravu
Circulația metroului a fost afectată, vineri, după ce unui bărbat de 55 de ani i s-a făcut rău la stația Mihai Bravu, însă Metrorex a decis să permită circulația pe un singur sens între stațiile Dristor 2 și Timpuri Noi. După mai bine de o oră în care i-au fost aplicate manevrele de resuscitare, bărbatul a murit. Circulația a fost reluată pe ambele sensuri.

„Timp de o oră și cinci minute s-au aplicat manevrele de resuscitare, din păcate fără niciun rezultat. Există suspiciunea de infact miocardic, dar cauza exacta va fi stabilită de medicii legiști”, a declarat pentru MEDIAFAX Alis Grasu, manager general Serviciul de Ambulanță București – Ilfov (SABIF).

Circulația a fost reluată pe ambele sensuri.

Vineri, în jurul orei 10.00, unui călător i s-a făcut rău în metrou, la fața locului intervenind două echipaje de la Ambulanță. Timp de câteva zeci de minute, metroul a circulat doar pe un singur sens între Distror 2 și Timpuri Noi.

„I s-a făcut unei persoane rău la Mihai Bravu, motiv pentru care reprezentanții metroulului au chemat echipele SMURD și toate autoritățile care se pot ocupă de cazul asta. La acest moment se circulă pe un singur sens între Dristor 2 și Timpuri noi, adică circulația nu s-a oprit, până se acordă primul ajutor persoanei respective”, a declarat pentru MEDIAFAX un reprezentant al Metrorex.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță București-Ilfov au precizat pentru MEDIAFAX că două ambulanțe au intervenit la stația de metrou Timpuri Noi, după ce au fost sesizați că un călător este inconștient.

Citește și