Dai milioane la BOR, Dumnezeu îți dă miliarde la buget

Dai milioane la BOR, Dumnezeu îți dă miliarde la buget
Publicat: 28/01/2017, 20:13

Dacă, anul trecut, guvernul Cioloș „alocase”, inițial, unităților de cult, de la bugetul de stat, zero lei, pentru ca, ulterior – față cu dezamăgirea manifestă a Patriarhului BOR -, să pluseze până la 120 de milioane lei, prin două rectificări bugetare, nici guvernul Grindeanu nu a rezistat dezamăgirii Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe.

Și acest cabinet, după „prima” rectificare a draftului de buget pe 2017, impusă de necesități, a sporit suma alocată, inițial, de la buget, pentru sprijinirea construirii și întreținerii de biserici, cu 50 de procente, aceasta ajungând de la 20, la 30 de milioane lei, în timp ce contribuția statului la salariile preoților a crescut și ea cu aproape patru procente față de prima „estimare” a nevoilor, ajungând la circa 400 milioane lei.

Gândiți-vă, dară, cu câte procente ar putea crește, și anul acesta, la următoarele două corecții, bugetul în discuție.

Vorba lui Becali Gură de Aur: „Faptul că au dat atenție mai mare Bisericii înseamnă că oamenii ăștia au credință. Dacă pune Dumnezeu mâna și vede că ai bună credință și dragoste să dai pentru Biserică, aduce Dumnezeu la guvern multe miliarde și miliarde. Nu sunt bani foarte mulți, dar este îmbucurător gestul pe care îl face Guvernul pentru Biserică. (…) Va tăia din toate fondurile și va da la Biserică, Grindeanu. Că așa, după față îl văd băiat cuminte, îmi place fața lui, un om cu bun simt, cu față curată, cuminte”.

Pentru că, nu-i așa, la prima strigare, bugetul de anul acesta, alocat finanțării unităților de cult, este cu 75 la sută mai mic față de cel de anul trecut. Dar dacă vom observa că dezamăgirea Patriarhului face să crească bugetul, în cursul anului, ca maiaua în ajunul sărbătorilor, vom trage luminata concluzie că, și anul acesta, preoții se vor cârpi din salarii și sporuri de muncă grea…

Știu, biroul de presă al Patriarhiei mă va trece iar pe lista „jurnaliștilor anticreștini”, afurisindu-mă, pentru că n-am să mă pot abține, și voi relua aici un exemplu grăitor despre ceea ce înseamnă relația creștin-ortodoxă dintre politică și biserică, și de ce, de la un an la altul, crește bugetul pentru salariile preoților, în paralel cu încasările, fără număr, factură și chitanță, ale acestora, în contul diverselor servicii creștinești.

Iată cum îi amenința cu apocalipsa pe colaboratorii săi, în urmă cu doi ani, vicele pesedist de la acea vreme al CJ Satu Mare, dacă în turul doi al alegerilor prezidențiale, Victor Ponta nu va fi fost ales președinte: „Deci nu se mai poate. Dacă vreți să lucrăm bine împreună, bine, dacă nu, cu asta basta. (…) Cei care nu veți avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Județean, și cât am posibilitate, nu o să primiți niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero și garantez că niciunul nu mai primește nimic. Stați și muriți, asta e viața. (…) Și-o spun foarte clar. Toți directorii de deconcentrate care au fost numiți politic, directorii de școli, toți care au fost numiți politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă. (…) Am vorbit și cu Preasfințitul, am vorbit cu toți popii. Exact cum vorbesc cu voi, așa am vorbit și cu ei și am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-a terminat! Dacă nu vreți să fiți de partea noastră, s-aduceți să votați cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. La mine la ușa nu mai veniți! Le-am spus verde în ochi. S-a terminat. Fraților, nu, la revedere, și i-am spus la Preasfințit, a spus Preasfințitul – trimiți în fiecare localitate, în fiecare biserică un om, ăla să trimită SMS, și-n localitatea la care n-o spus să votezi cu Ponta, să nu-l văd. Dar nu se mai poate. Nu se mai poate. Deci Preasfințitul o fost de partea noastră total. E un om extraordinar. (…) Și încă ceva, la toți popii dacă pierdem toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am și spus. Toți au venit la mine să le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă la mama dracului, nu mă interesează. Deci s-a terminat. Deci de-acum înainte intru până mă duc la…. Păi da ce suntem noi, mă, casă de binefacere, suntem proști? Nu mai suntem proști, am fost destul„.

De ce? Pentru că banul e ochiul dracului, Doamne iartă-mă!

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?