Șefii PNL din teritoriu, chemați să decidă data congresului. Cele două curente din partid. „PNL trăiește momentele PD-ului din 2001″

Șefii PNL din teritoriu, chemați să decidă data congresului. Cele două curente din partid. „PNL trăiește momentele PD-ului din 2001
Publicat: 29/01/2017, 14:52
Actualizat: 28/03/2019, 07:29

Conducerea PNL și președinții organizațiilor din teritoriu s-au reunit duminică, la Palatul Parlamentului, pentru a pregăti Convenția la care va fi ales președintele formațiunii, aripa fostului PDL cerând alegeri de „sus în jos” și alegerea lui Cătălin Predoiu, iar fostul PNL alegeri de jos în sus.

Fostul PDL, reunit în jurul fostului secretar general Vasile Blaga, cere ca alegerile interne să aibă loc de „sus în jos” și îl susțin la conducerea partidului pe deputatul Cătălin Predoiu, vicepreședinte al Camerei. Foștii democrați-liberali s-au reunit recent la Ogrezeni, într-o întâlnire informală și au stabilit că cel mai bine ar fi ca în luna martie să aibă loc Convenția pentru alegerea conducerii partidului.

De cealaltă parte, fostul PNL susține că alegerile ar trebui să se facă de „jos în su:s, iar Convenția ar trebui să aibă loc în mai, iunie.

Surse din partid au afirmat că fostul PNL vrea să se prezinte la alegeri cu un singur candidat, fiind vehiculată o posibilă candidatură la șefia partidului a actualului secretar general interimar, Marian Petrache, însă, acesta nu și-a asumat-o până acum.

Președinții PNL din teritoriu vor alegeri de jos în sus și congres în mai-iunie
Majoritatea președințiilor de organizații PNL au susținut, duminică, în ședință, necesitatea organizării alegerilor de jos in sus și au criticat deciziile care au dus la scindarea partidului, făcând referire la întâlnirea convocată de Vasile Blaga la Ogrezeni, au declarat, surse, pentru MEDIAFAX.
Cei mai mulți dintre președinții de organizații care au luat cuvântul în ședință au cerut organizarea alegerilor interne de jos în sus, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Potrivit surselor citate, liberalii au fost nemulțumiți de demersurile lui Vasile Blaga – convocarea întâlnirii de la Ogrezeni și încercarea de a impune un candidat în partid, afirmând că astfel se scindează partidul.
În ședință s-a cerut organizarea alegerilor în sate, orase și județe, urmând ca, ulterior, în 45 de zile să fie prezentate moțiunile pentru ca spre sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, să aibă loc alegerile la vârful partidului.
Președintele PNL Dâmbovița, Cezar Preda, a afirmat că ar vrea ca alegerile să fie organizate de sus în jos, însă, înțelege că ceilalți colegi de partid își doresc alegeri de la baza formațiunii.

Zamfir: Maestrul de ceremonii e Blaga

PNL are de luat duminică „o decizie extrem de importană”, susține deputatul PNL Daniel Zamfir, afirmând că liberalii trăiesc acum momentele din 2001, când PD-ul a ales să facă alegeri de sus în jos și că, la fel ca în 2001, „maestrul de ceremonii” va fi tot Vasile Blaga.

„PNL are de luat o decizie extrem de importantă. (…) Sigur că atunci când pierzi alegerile e firesc să faci o analiză să afli de ce nu te-a crezut populația, ce trebuie să schimbi în mesajul politic și, nu în ultimul rând, să recredibilizezi partidul începând cu alegeri de jos în sus”, a scris Zamfir, pe Facebook.

PNL retrăiește acum momentele din 2001, a mai spus Zamfir.

„Cei mai vechi în politică retrăiesc momentele din 2001 când, PD-ul condus atunci de Petre Roman se afla în fața aceleași situații: Roman a propus alegeri de jos în sus, Băsescu de sus în jos. Maestru de ceremonii, același personaj din capul mesei reuniunii de la Ogrezeni (Vasile Blaga-n.r.), atunci secretar general PD”, afirmă liberalul.

PNL are parte de același scenariu acum, iar „maestru de ceremonii” va fi tot Vasile Blaga, a susținut deputatul PNL.

„Acum, avem parte de același scenariu pregătit de același personaj care, apropo,va sta în capul mesei și la reuninea de mâine(!!!!!) și care i-a adunat la Ogrezeni pe șefii de organizații din fostul PDL, cerându-le să susțină varianta alegerilor de sus în jos și susținerea în bloc a lui Predoiu”, a mai spus Zamfir.

„În mod cu totul întâmplător”, apare și „hrebenciucul” dreptei din România, Valeriu Stoica, care într-un interviu îi sfătuiește pe liberali să organizeze alegeri de sus în jos, și să reunifice rapid dreapta, se arată în postarea făcută pe Facebook.

„Că Stoica îl vrea iar pe Băsescu lângă PNL, nu e o noutate. Nici Predoiu, care în alegerile locale invita PMP să ni se alăture, nu ar avea o problemă să combată alături de Băsescu. Faptul că a fost șapte ani din zece, ministrul justitiei regimului Băsescu, e clar că >”, adaugă Zamfir.

Liberalul afirmă că „toți aceșt sforari, cu metehnele lor”, „veșnicii combinatori pe sub mese”, au prabușit încrederea oamenilor în politicieni.

„Eu nu cred într-o astfel de politică, într-un astfel de PNL!”, declară Zamfir, adăugând că PNL trebuie să fie „un partid de oameni liberi, nu șantajabili și combinatori, un partid care să apere drepturile și libertățiile oamenilor, un partid care să fie întotdeauna respectat pentru ce face pentru România, atât la putere cât și în opoziție!”, potrivit sursei citate.

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan și secretarul general interimar, Marian Petrache, au duminică o întâlnire cu președinții de organizații la Palatul Parlamentului.

Raluca Turcan a declarat, joi, că după întâlnirea pe care o va avea cu președinții de organizații, va avea loc un BPN care va convoca Consiliul Național de Coordonare, organism în care se a discuta și despre modul în care se vor desfășura alegerile la Convenția pentru alegerea președintelui de partid.

Turcan a afirmat că nu va candida la președinția PNL, însă, „cu siguranță” va candida la președinția organizației PNL Sibiu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?