Piața de energie electrică, investigată, după ce prețurile au ajuns la un maxim istoric

Piața de energie electrică, investigată, după ce prețurile au ajuns la un maxim istoric
Publicat: 30/01/2017, 16:15

Pe fondul unui consum ridicat și al unei cereri de energie electrică ajunse la cote fără precedent, în ultimele zile s-a ajuns la prețuri de până la opt ori mai mari decât în zilele obișnuite de peste an, iar autoritățile din domeniu au demarat investigații pentru a stabili dacă aceste tranzacții au respectat normele legale. Consiliul Concurenței și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) au început astfel de investigații, vizând două tranzacții care au depășit prețul normal al energiei.

La momentul transmiterii acestei știri, încă nu este clar dacă scumpirile de la nivelul bursei de energie se vor transmite și pe facturile emise populației, dar autoritățile au dat recent asigurări că populația nu va resimți niciun șoc în urma creșterilor de prețuri.

„Vreau să precizez că aceste costuri suplimentare nu se vor reflecta în facturile emise populației. Am vorbit și cu dl Havrileț (n.n. – președintele ANRE, Nicolae Havrileț) și el a fost ferm împotrivă, nu a fost de acord ca aceste costuri să se transmită la populație. Deci aceste costuri vor fi pe rețele, dar nu vor ajunge la populație”, a spus ministrul Energiei, Toma Petcu, la începutul lunii ianuarie, după întrunirea primei ședințe a Comandamentului Energetic de Iarnă.

Deputatul Constantin Niță, fost ministru al Energiei, a constatat că se cumpără energie „la prețuri absolut incredibile”, între 600 și 700 de lei/MWh, în condițiile în care, la contractele bilaterale, prețul este între 155 și 165 lei/MWh. „Atunci când nu ai finalizat strategia energetică și când ai schimbat miniștri la comanda unui sistem incapabil să recunoască performanța, când ai schimbat manageri profesioniști cu incompetenți, când nu respecți legea privind asigurarea stocurilor pentru iarnă, când intri cu bocancii într-o companie precum Romgaz și-i impui prețuri fixe, atunci ajungi în această situație. Este inadmisibil să ai o capacitate instalată în jurul a 24.000 MWh și să nu poți să acoperi un consum de vârf de 10.000 MWh. Și acest lucru în condițiile în care am fost criticat în 2013 pentru că nu sprijin energia verde și sprijin energia pe bază de cărbune. Cine are dreptate acum? Consider că am avut viziune privind acest sistem”, a postat Constantin Niță, pe blogul său. El a mai notat că speră ca noul ministru al Energiei să intre rapid în pâine și să regleze toate mecanismele în așa fel încât piața să revină la normal”.

Pe platformele de tranzacționare administrate de Operatorul Bursei de Energie (OPCOM), prețurile au urcat de la 132-135 de lei/MWh în luna decembrie 2016 la peste 600-700 de lei și, în anumite momente, chiar la 1.000 de lei/MWh în luna ianuarie 2017, îngrijorându-i în special pe marii consumatori industriali și reținând atenția autorităților cu atribuții în acest domeniu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...