Vedetele, în Piață, alături de protestatari. „Da, recunosc, sunt manipulată, de alergia pe care o am la hoție”

Vedetele, în Piață, alături de protestatari. „Da, recunosc, sunt manipulată, de alergia pe care o am la hoție
Publicat: 22/04/2017, 19:24
Actualizat: 02/10/2018, 06:25

„Rezistăm fără violență!” Acesta a fost mesajul pe care Delia Matache a ținut să il trasmită direct din mijlocul manifestanților. Artista s-a aflat, ieri-seară, pentru a doua oară la protest și i-a îndemnat pe români să îi urmeze exemplul. Pentru a marca liniștea din piață, cântăreața s-a fotografiat alături de un jandarm.

Vița de Vie și-a anulat concertele de la Bacău și Iași pentru a participa la protestele din Capitală. „Am decis să reprogramam concertele din weekendul acesta. În aceste zile tensionate, locul nostru, al tuturor, nu este în club, ci în stradă. Acolo trebuie să ne facem simțită prezența, acolo trebuie să se facă auzite vocile noastre!

Biletele deja cumpărate pot fi returnate în locul din care au fost achiziționate, iar banii vor fi restituiți integral. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și vă mulțumim pentru înțelegere”, au precizat membrii trupei pe pagina lor de Facebook.

Dan Teodorescu:Mă doare capu’ de marți seara și o senzație de greață mai mare decât aia pe care o am deja n-au cum să-mi provoace”

Și Dan Teodorescu a ieșit în stradă să își arate nemulțumirea. „Oameni buni, stați liniștiți în casele voastre! Vă rog frumos să înțelegeți că sunteți manipulați. Sunteți victimele unei odioase mașinării de dezinformare. Ne vedem în piață”, a scris solistul de la Taxi pe contul său de Facebook. „Am auzit că în Piața Victoriei a fost instalată o armă psihotronică. Și când îi dau drumu’ provoacă migrene și stări de greață. Nu mă deranjează; oricum mă doare capu’ de marți seara și o senzație de greață mai mare decât aia pe care o am deja n-au cum să-mi provoace”, a adăugat acesta.

Deranjat de situația din țară, Smiley își dorește ca România să devină locul în care speranțele devin realitate. „Acasă este locul meu și al nostru. Aici plângem, râdem și visăm, aici ar trebui să avem încredere că ne poate fi cel mai bine, că nu e loc pentru abuzuri și sfidări. Acasă am crescut și am fost educat să nu mint și să nu fur. Să nu fiu agresiv și să respect. Vecinii mei erau la fel, ca majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut apoi. Români bine-crescuți. Oameni corecti, optimiști și implicați. Noi suntem România!””, a fost mesajul pe care l-a transmis artistul.

Romanița Iovan admite că a mers să protesteze pentru că face alergie la hoție. Creatoarea de modă nu a lipsit nicio zi din piață. Ba mai mult, a fost însoțită și de fiul ei. „Da, recunosc, sunt manipulată, de propria-mi conștiință, de alergia pe care o am pentru hoție, aroganță și imoralitate, de crezul meu în atributele unei societăți civilizate, democratice și moderne, de apartenența mea la o Europă unită și, mai ales, manipulată de propriul meu copil, care se uită în ochii mei și mă întreabă cum a fost la Revoluție si, luandu-mă de mână, vrea să-și salveze țara, România noastră .Dacă aceasta este manipulare, trebuie să umblăm la DEX„, a scris creatoarea de modă pe Facebook.

Anca Turcașiu se declară consternată de situația în care se află România. „V-am obișnuit să postez zilnic. Din cauza situației grave din țară mă opresc. Până se calmează situația. Sunt consternată. Sper din tot sufletul să se rezolve și să trăim în pace”, le-a transmis solista celor care îi apreciază prestațiile.

Jojo: „Sunt buni românii care azi sunt în stradă, sunt puternici”

Devenită mămică de curând, Jojo nu a putut participa la protest, dar și-a arătat susținerea pentru cei aflați în stradă: „Nu pot ieși din păcate să fiu alături de voi, umăr la umăr, suflet lânga suflet, în seara asta. Însă vreau să stiți că simt la fel. Am doi copii. Am o familie cu principii care m-a educat să cred în bine, în cinste, în adevăr, în dreptate. Am o țară pe care o iubesc și care acum fierbe. Sunt buni românii care azi sunt în stradă, sunt puternici, iar eu sunt mândră de fiecare om care se luptă pentru dreptate, în stradă, pentru că doar acolo se mai poate face ceva! Vreau ca și copiii mei să iubească România! Astăzi tati a ieșit în stradă și pentru noi! Mulțumim!Strada are dreptate”.

Și fosta gimnastă Andreea Răducan crede că românii trebuie să își susțină în continuare cauza: „Sper ca aceasta să fie ultima cădere a acestei țări. Sigur am învățat și din nemernicia asta ceva, și ce urmează sunt doar lucruri bune pentru noi, românii de bună credință.
Știu că lucrurile importante în viață nu le poți obține decât cu muncă, implicare și mult efort. Asadar, nu abandonăm lupta. Cu decență și implicare vom reuși să ne salvăm. Și pe noi, și țara în care ne dorim să trăim. Capul sus, români! Fiți liberi!”

„Nu am simpatizat niciun partid în ultimii ani. Nu mă regăsesc în niciun om care face politică astăzi. Încă îl aștept. Chiar dacă pare altfel. Însă nu am cum să nu simpatizez cu ai mei. Ai mei sunt ăștia care dincolo de ideologii și simpatii vrem același lucru. Să trăim liniștiți. Ai mei demonstrau pașnic și au fost puși în pericol de niște demenți care au întărâtat jandarmii. Jandarmii care sunt tot ai mei și erau nevoiți să stea între mulțime și Guvern, deși poate simțeau altfel. Iar oamenii aceia curajoși care s-au așezat între huligani și jandarmi m-au impresionat teribil.

Știi cum e, ne bălăcărim între noi, ne mai certăm pe facebook, dar dacă ne pui în pericol suntem împreună. Asta ne-a rămas. Să ne susținem reciproc”, a scris actorul Andreas Petrescu pe un cont de socializare.

„Să știți copiii mei că v-am iubit/Mai am doar 9 zile și apoi/Voi fi iar prăbușită în noroi/Mai am 8 zile-n care să mai strig/Până am să mă intorc din nou în frig/Mai am doar 7 zile să-i opresc/Pe cei ce fără milă mă jertfesc/Mai am doar 6 zile să mai sper/Că n-o s-ajung în întunericul de ieri/Mai am 5 zile și cam asta-i tot/Să mă ridic de jos n-am să mai pot/Mai am doar 4 zile să schimb totul/Căci lacrimile mele-s Mureșul și Oltul/Mai am 3 zile și nicio minune/Nu va dura mai mult, așa se spune/Mai am doar 2 zile din păcate. Vreau să vă văd iar frate lângă frate/Mai am o zi și doar un singur dor/Nu mă lăsați vă rog să mor”. Trupa Voltaj a transpus suferința din Piață și în versuri. Călin Goia, care s-a aflat în aceste zile în mulțime, enumeră zilele care le-au mai rămas românilor pentru a contesta ordonanța adoptată de Guvernul Grindeanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
E interzis să faci asta în lift. Lista e lungă. Amenzi pentru românii de la...
Pentru unii români e coșmar. Alții au un mare avantaj
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Aplicația Google Essentials, lansată pentru utilizatorii de Windows