Firea se spală pe mâini în scandalul de la Spitalul Colentina: ”În atribuțiile mele intră doar numirea managerului”

Firea se spală pe mâini în scandalul de la Spitalul Colentina: ''În atribuțiile mele intră doar numirea managerului''
Publicat: 13/02/2017, 15:17

„În legătură cu discuțiile apărute în spațiul public despre o situație conflictuală existentă la Spitalul Colentina, Primarul General al Capitalei precizează că în atribuțiile sale intră doar numirea managerului spitalului și desemnarea unui reprezentant în cadrul Consiliului de Administrație, rezolvarea oricăror probleme în activitatea curentă fiind de competența echipei manageriale a spitalului și a conducerii Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului București (PMB), remis luni MEDIAFAX.

„Sunt convinsă că dna dr. Silvi Ifrim, pe care am numit-o manager interimar la Spitalul Colentina nu ca urmare a unei prietenii politice, inexistentă de altfel, ci în urma recomandărilor mai multor medici din cadrul spitalului, va găsi soluțiile necesare și mai ales legale pentru dezamorsarea acestui conflict, iar adevărul va ieși la lumină, astfel încât opinia publică să poată avea imaginea completă a situației de acolo. Activitatea din orice spital al municipalității, deci și a Spitalului Colentina, trebuie să fie bazată exclusiv pe grija pentru pacient și pentru asigurarea unui act medical la cele mai înalte standarde, și în niciun caz pe interese de grup, oricare ar fi acestea. În acest context, asigurarea celor mai bune condiții pentru întreg personalul medical este și va fi o prioritate pentru echipa managerială”, a declarat Gabriela Firea, potrivit sursei citate.

Municipalitatea are în subordine, prin intermediul Consiliului General al Municipiului București 19 spitale pe care le administrează. Potrivit legii, Primăria asigură dotarea cu aparatură de specialitate și consumabile, infrastructura, reparațiile curente, investițiile necesare, precum și managementul, în timp ce actul medical în sine este supervizat de Ministerul Sănătății, iar plata personalului se face din banii obținuți, în baza contractelor, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Reacția Primăriei Capitalei vine după ce medicul neurochirurg Ionuț Gobej de la Spitalul Colentina a declarat că noul manager al unității a redus numărul de personal al secției ATI, iar orele suplimentare nu au mai fost plătite. Această situație ar fi dus la imposibilitatea realizarii intervențiilor chirurgicale după ora 15.00.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Soția lui Geoană, diagnosticată cu CANCER LA SÂN! Mihaela a detaliat momentul CRUNT în care...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Vin direct la tine acasă. Interdicție pentru toți românii. Este ilegal în România
România, chinuită teribil de caniculă. Maximele incredibile la care ajung temperaturile
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
Edu.ro Rezultate BAC 2024: La ce oră se afișează notele? Scrie codul tău și află...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
SAGA FESTIVAL 2024. Motivul invocat de Nicki Minaj, criticat dur și ironizat: "Ne afectează imaginea...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Cât mai avem de așteptat până vom putea vedea explozia stelei T Coronae Borealis?
×