Nicolicea: Consensul este ca OUG 14 să fie aprobată. OUG 13, „în neant”

Nicolicea: Consensul este ca OUG 14 să fie aprobată. OUG 13, „în neant
Publicat: 15/02/2017, 13:14
Actualizat: 28/03/2019, 13:24

„A venit înștiințarea, OUG 14 nu a ajuns încă la comisie. Le-am pus la dispoziție colegilor toată documentația, astfel încât să se poată lua următoarele măsuri la următoarea ședință și a fost un consens. Consensul este ca OUG 14 să fie aprobată și clarificată situația OUG 13 în sensul că ei i-au încetat efectele juridice de la data de la care OUG 14 a intrat în vigoare, adică OUG 13 a fost abrogată”, a declarat președintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea.

Eugen Nicolicea a afirmat plenul s-ar putea pronunța luni sau marți pe OUG 14, precizând că va cere Biroului Pemanent ca ședința Comisiei juridice să se țină, luni, în paralel cu ședința plenului. Nicolicea a propus ca în legea pentru adoptarea OUG 14 să se specifice că OUG 13 și-a încetat efectele la data la care a fost abroată de OUG 14.

„OUG 13 nu a venit (de la Senat-n.r.) Eu am avut o propunere ca în corpul legi de aprobare a OUG 14 să se facă specificația că OUG 13 și-a încetat efectele la data la care a fost abrogată de OUG 14 și prin urmare procedura legislativă a încetat”, mai spus Nicolicea.

Social-democratul a afirmat că Parlamentul nu poate legifera „neantul”, potrivit deciziilor CCR.

„Nu se poate conform, unei decizii a CCR, opinia exprimată de domnul profesor Muraru și de doamna profesor Simina Tănăsescu, consilier pe probleme de constituționalitate la Cotroceni, Parlamentul poate să legifereze orice, dar nu poate legifera neantul, nu poate legifera o OUG care este abrogată”, a spus Nicolicea cu privire la OUG 13.

Întrebat ce se întâmplă cu proiectul de lege privind OUG 13, Nicolicea a afirmat că „proiectul dispare”, potrivit CCR, dacă aleșii nu vin „cu o soluție mai bună”.

„Există această chestiune în decizia CCR care spune că acest proiect dispare pentru că nu mai există acest lucru (n.r – se poate scoate din parcursul legislativ) cu condiția ca ceilalți colegi să nu vină cu o soluție mai bună”, a răspuns Nicolicea.

Senatul a adoptat, marți, proiectul de aprobare a OUG 14/2017, care abrogă OUG 13/2017, cu 118 de voturi „pentru” și niciunul împotrivă. Ulterior, Biroul permanent al Camerei Deputaților a stabilit calendarul dezbaterii OUG 14, urmând ca amendamentele să fie depuse până la data de 17 februarie, iar raportul dat de Comisia juridică să fie finalizat până la data de 20 februarie.

Senatorul USR, Vlad Alexandrescu, a cerut, marți, plenului în care se dezbătea OUG 14/2017 să respingă și OUG 13/2017, „pentru a nu crea o posibilitate de aplicare a unor atacuri în Justiție și ca o dovadă de bună credință a majorității”, solicitare susținută și de senatorii PNL.

Senatorul PSD, Șerban Nicolae, a susținut că pledoaria lui Vlad Alexandrescu este una inutilă, care face abstracție de procedurile parlamentare.

„Nu suntem sesizati cu ordonanțe de urgență, ci cu proiecte de lege”, a spus Șerban Nicolae.

Alina Gorghiu a propus să suspendarea ședinței pentru a da posibilitatea membrilor Comisiei juridice să se întrunească într-o ședință de urgență pentru a da raport pentru respingerea OUG 13.

Atilla Cseke a declarat că reprezentantul UDMR în Comisia juridică a susținut dezbaterea și a proiectului de lege privind respingerea OUG 13/2017, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

La rândul său, Traian Băsescu a propus sistarea dezbaterilor pe cele două ordonanțe și crearea unei comisii extinse, care să amendeze codurile penale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform