Concluzia la care a ajuns Grindeanu după ce a văzut aceste pancarte de la proteste

Concluzia la care a ajuns Grindeanu după ce a văzut aceste pancarte de la proteste
Publicat: 17/02/2017, 18:43
Actualizat: 17/02/2017, 19:20

„Eu am urmărit în această perioadă toate protestele și vă spun lucrul ăsta cât se poate de sincer – și când au fost zeci de mii de oameni în fața clădirii Guvernului, dar și acum, când nivelul protestelor s-a mai redus. Respect opinia protestatarilor, apreciez faptul că au fost proteste desfășurate în ordine, chiar apreciez foarte mult creativitatea de care mulți dintre concetățenii noștri au dat dovadă în această perioadă. Mesajele pe care le-au transmis le-am înțeles”, a declarat premierul Grindeanu.

El a mai spus OUG 14/2017 a fost dată ca reacție la protestele din stradă.

„Chiar dacă la un anumit moment iei o decizie care poate fi discutabilă, în momentul în care în societate apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în țară, înseamnă că decizia ta nu a fost cea corectă, iar acea decizie trebuie să o retragi, iar acel lucru l-am făcut”, a adăugat premierul.

El a ținut să precizeze că modificarea Codurilor penale va fi realizată în Parlament, implicând și alți actori decât partea politică.

De asemenea, răspunzând întrebării unui jurnalist despre ora de aprobare a OUG 13/2017, care modifica Codurile penale, Grindeanu a explicat că ședința de guvern a început la ora 20.00, fiind condiționată de avizul CSAT pentru bugetul de stat, iar la ora 21.30 ședința Executivului fiind finalizată, implicit OUG 13/2017 fiind aprobată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
A murit Marius Buțu! Celebrul cântăreț urma să urce pe scenă, la noapte: "Cântecul șoptit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
A murit Marius Buțu! Celebrul cântăreț urma să urce pe scenă, la noapte: "Cântecul șoptit...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu