Îndepărtarea lui Grindeanu de el însuși

Îndepărtarea lui Grindeanu de el însuși
Publicat: 20/02/2017, 08:10

Acum, nu că aș fi avut așteptări exagerate din partea actualului premier sau că aș fi investit în el o încredere nețărmurită, dar nici să-și schimbe discursul, fără vreo apăsare, de la o zi la alta, n-aș fi fost, sigur-sigur, că i se va întâmpla.

Ce m-a făcut, totuși, să am un soi de încredere în el, chiar dacă s-a lăsat adus ca mielul la tăiere, în fruntea unui guvern controlat total de Liviu Dragnea? Faptul că e un timișorean încă tânăr, activ, implicat în politică și administrație, că nu are aroganțe și nu pare a fi un arivist disperat (sau eu nu am sesizat asta) – un om pe care adevărata Revoluție l-a prins în momentul în care se puteau construi caractere puternice.

Mi-a lăsat impresia că, așa condescendent, calm și așezat, cum se definește a fi, îl va convinge pe Dragnea – ca apa lină, care sapă malul -, că România are nevoie, pentru echilibru și bunul mers al democrației, de un partid de stânga puternic, coerent și previzibil. Un partid modern, scuturat de apucături și reacții nefirești, de manevre revanșarde, de gândiri vetuste.

Așa am crezut. Și am tăria să recunosc când greșesc.

Pentru că, dacă, la limită, l-am putea scuza – pentru noaptea ordonanțelor -, atribuindu-i cusurul lipsei de experiență în fața unui contorsionist al manevrelor politice, cum e Florin Iordache (deși, câtă vreme te lași păcălit atât de ușor de propria-ți echipă, nu se cheamă că ești chiar un premier de încredere), nu același lucru l-am putea face și în cazul „episodului răzgândirii”.

Iată ce spunea Grindeanu la Bruxelles, imediat după întâlnirea cu președintele Consiliului Europei, Donald Tusk.

„Am urmărit protestele. Le respect, și apreciez faptul că s-au desfășurat în ordine. Apreciez, totodată, creativitatea de care au dat dovadă concetățenii noștri. Am înțeles mesajele pe care le-au transmis, de aceea am luat decizia de a abroga OUG 13. Chiar dacă la un anumit moment iei o decizie care poate fi discutabilă, în momentul în care în societate apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în țară, înseamnă că decizia ta nu a fost corectă, iar acea decizie trebuie să o retragi, iar acest lucru l-am făcut. Tot ceea ce ține de discuții pe acest domeniu se vor desfășura în Parlament”.

Cu alte cuvinte, oamenii au înțeles bine ceea ce s-a întâmplat, au ieșit în stradă și au cerut guvernului să pună lucrurile în matca lor democratică: un proces legislativ, care să se desfășoare corect, în Parlament, după dezbateri și consultări, pentru a fi adoptată varianta corectă – nu pe fugă și doar în beneficiul unui grup restrâns de politicieni.

Dar iată cum au sunat declarațiile premierului, la București, puțin după exprimarea „variantei europene”.

„Am dat mână liberă să facă un proiect, știind foarte bine că există aceste decizii ale CCR. Și mai e ceva. O problemă a penitenciarelor. Ea continuă să fie o problemă pentru noi. Ne aflăm în situația în care acel OUG 13 a fost abrogat. Avem în continuare decizii ale CCR, care nu sunt puse în practică, avem situația din penitenciare, suntem sub posibila sancțiune a CEDO – sunt calcule făcute de fostul Guvern”.

Și apoi: „Orice premier își dorește ca țara pe care o guvernează cu echipa să fie o țară care să meargă înainte, să fie stabilitate. Această măsură, acest OUG, nu a fost comunicată foarte bine. A fost un concurs de împrejurări, a dus la o anumită scindare. Eu, împreună cu Guvernul nostru, am hotărât să o abrogăm pentru că lucrurile mergeau spre o divizare nesănătoasă”.

Adică, „nu, nu a fost o greșeală din partea noastră, noi am făcut, totul, foarte bine, doar că am fost înțeleși și judecați prost, ceea ce a complicat lucrurile, oamenii, neinformați, au ieșit în stradă, iar noi am lăsat de la noi, pentru ca țara să nu fie scindată…”.

Și mai spunea premierul:

„Am auzit mesajul lor – al celor din stradă, n.a. -, am acționat în consecință. Nu mi-am dorit nici eu, nici Guvernul, nici partidul să ajungem la divizarea României. (…)

Partea civică din țara noastră pare că s-a trezit și e capabilă să reacționeze indiferent cine e la guvernare sau cine e președinte. E un bun câștigat de țara noastră. Pare capabilă să reacționeze la tot ce pare că nu e explicat destul, că nu e comunicat așa cum trebuie„.

Așa: deci, Grindeanu a auzit „mesajele” străzii, aflându-se în clădirea Guvernului, și a înțeles că oamenii sunt „capabili să reacționeze la tot ce pare că nu e explicat destul, că nu e comunicat așa cum trebuie” (varianta românească), și nicidecum că „apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în țară, ceea ce înseamnă că decizia ta nu a fost corectă, iar acea decizie trebuie să o retragi, iar acest lucru l-am făcut” (varianta europeană).

Vedeți, domnule Grindeanu, de ce strada, societatea, oamenii nu mai au încredere în dumneavoastră și nici în guvernul pe care îl conduceți?!

Pe cine vreți să păcăliți, atât de penibil? Oamenii au învățat cu ce se mănâncă democrația, nu-i mai păcăliți cu salamul cu soia, așa cum făcea „administrația” Iliescu.

Au trecut timpurile, iar voi ați rămas pe loc.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună