Îndepărtarea lui Grindeanu de el însuși

Acum, nu că aș fi avut așteptări exagerate din partea actualului premier sau că aș fi investit în el o încredere nețărmurită, dar nici să-și schimbe discursul, fără vreo apăsare, de la o zi la alta, n-aș fi fost, sigur-sigur, că i se va întâmpla.

Ce m-a făcut, totuși, să am un soi de încredere în el, chiar dacă s-a lăsat adus ca mielul la tăiere, în fruntea unui guvern controlat total de Liviu Dragnea? Faptul că e un timișorean încă tânăr, activ, implicat în politică și administrație, că nu are aroganțe și nu pare a fi un arivist disperat (sau eu nu am sesizat asta) – un om pe care adevărata Revoluție l-a prins în momentul în care se puteau construi caractere puternice.

Mi-a lăsat impresia că, așa condescendent, calm și așezat, cum se definește a fi, îl va convinge pe Dragnea – ca apa lină, care sapă malul -, că România are nevoie, pentru echilibru și bunul mers al democrației, de un partid de stânga puternic, coerent și previzibil. Un partid modern, scuturat de apucături și reacții nefirești, de manevre revanșarde, de gândiri vetuste.

Așa am crezut. Și am tăria să recunosc când greșesc.

Pentru că, dacă, la limită, l-am putea scuza – pentru noaptea ordonanțelor -, atribuindu-i cusurul lipsei de experiență în fața unui contorsionist al manevrelor politice, cum e Florin Iordache (deși, câtă vreme te lași păcălit atât de ușor de propria-ți echipă, nu se cheamă că ești chiar un premier de încredere), nu același lucru l-am putea face și în cazul „episodului răzgândirii”.

Iată ce spunea Grindeanu la Bruxelles, imediat după întâlnirea cu președintele Consiliului Europei, Donald Tusk.

„Am urmărit protestele. Le respect, și apreciez faptul că s-au desfășurat în ordine. Apreciez, totodată, creativitatea de care au dat dovadă concetățenii noștri. Am înțeles mesajele pe care le-au transmis, de aceea am luat decizia de a abroga OUG 13. Chiar dacă la un anumit moment iei o decizie care poate fi discutabilă, în momentul în care în societate apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în țară, înseamnă că decizia ta nu a fost corectă, iar acea decizie trebuie să o retragi, iar acest lucru l-am făcut. Tot ceea ce ține de discuții pe acest domeniu se vor desfășura în Parlament”.

Cu alte cuvinte, oamenii au înțeles bine ceea ce s-a întâmplat, au ieșit în stradă și au cerut guvernului să pună lucrurile în matca lor democratică: un proces legislativ, care să se desfășoare corect, în Parlament, după dezbateri și consultări, pentru a fi adoptată varianta corectă – nu pe fugă și doar în beneficiul unui grup restrâns de politicieni.

Dar iată cum au sunat declarațiile premierului, la București, puțin după exprimarea „variantei europene”.

„Am dat mână liberă să facă un proiect, știind foarte bine că există aceste decizii ale CCR. Și mai e ceva. O problemă a penitenciarelor. Ea continuă să fie o problemă pentru noi. Ne aflăm în situația în care acel OUG 13 a fost abrogat. Avem în continuare decizii ale CCR, care nu sunt puse în practică, avem situația din penitenciare, suntem sub posibila sancțiune a CEDO – sunt calcule făcute de fostul Guvern”.

Și apoi: „Orice premier își dorește ca țara pe care o guvernează cu echipa să fie o țară care să meargă înainte, să fie stabilitate. Această măsură, acest OUG, nu a fost comunicată foarte bine. A fost un concurs de împrejurări, a dus la o anumită scindare. Eu, împreună cu Guvernul nostru, am hotărât să o abrogăm pentru că lucrurile mergeau spre o divizare nesănătoasă”.

Adică, „nu, nu a fost o greșeală din partea noastră, noi am făcut, totul, foarte bine, doar că am fost înțeleși și judecați prost, ceea ce a complicat lucrurile, oamenii, neinformați, au ieșit în stradă, iar noi am lăsat de la noi, pentru ca țara să nu fie scindată…”.

Și mai spunea premierul:

„Am auzit mesajul lor – al celor din stradă, n.a. -, am acționat în consecință. Nu mi-am dorit nici eu, nici Guvernul, nici partidul să ajungem la divizarea României. (…)

Partea civică din țara noastră pare că s-a trezit și e capabilă să reacționeze indiferent cine e la guvernare sau cine e președinte. E un bun câștigat de țara noastră. Pare capabilă să reacționeze la tot ce pare că nu e explicat destul, că nu e comunicat așa cum trebuie„.

Așa: deci, Grindeanu a auzit „mesajele” străzii, aflându-se în clădirea Guvernului, și a înțeles că oamenii sunt „capabili să reacționeze la tot ce pare că nu e explicat destul, că nu e comunicat așa cum trebuie” (varianta românească), și nicidecum că „apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în țară, ceea ce înseamnă că decizia ta nu a fost corectă, iar acea decizie trebuie să o retragi, iar acest lucru l-am făcut” (varianta europeană).

Vedeți, domnule Grindeanu, de ce strada, societatea, oamenii nu mai au încredere în dumneavoastră și nici în guvernul pe care îl conduceți?!

Pe cine vreți să păcăliți, atât de penibil? Oamenii au învățat cu ce se mănâncă democrația, nu-i mai păcăliți cu salamul cu soia, așa cum făcea „administrația” Iliescu.

Au trecut timpurile, iar voi ați rămas pe loc.