Statistica neagră a unui sistem nereformat de 25 de ani. „În România rămâi condamnat pe viață”

Pedepsiți pentru fărădelegile lor, oamenii de altădată, astăzi deținuți, sunt condamnați de societate și de stat să rămână pe viață „pușcăriași”, puțini fiind cei cărora li s-a dat șansa unei vieți cinstite și care au putut, astfel, să redevină oameni.

,,Sunt din nou condamnat după 12 ani în care am stat în libertate. Am mai fost condamnat în 1999, tot pentru furt. Atunci eram mai tânăr, nu eram căsătorit, nu eram…. Ce s-a întâmplat atunci? Aventuri, prieteni, știți cum este tineretul. Aveam 19 ani atunci. Prietenii s-au dat de-o parte și a trebuit să fac pușcărie. Am luat pedeapsă trei ani jumătate și am stat doi ani și patru luni. A fost direct cu executare. Și, după 12 ani m-am încurcat iar… N-am mai avut bani și a trebuit să fac asta. Și am picat la pușcărie, cinci-șase ani” povestește Jean Stanciu, unu dintre deținuții din Penitenciarul Ploiești.

Bărbatul povestește cum, după prima eliberare și-a găsit cu greu loc de muncă în construcții. A trăit o vreme, uitând că este fost deținut. Și-a reluat viața de zi cu zi, până într-o toamnă, când patronul a anunțat că firma își va pune lacătul din cauza problemelor financiare.

Atunci Jean a fost pus în fața unui nou test al vieții. Să meargă din ușă în ușă să găsească un loc de muncă. Doar că de fiecare dată avea asupra lui și cartea neagră de vizită care îi spulbera șansele: cazierul.

După câteva luni de sărăcie lucie, Jean susține că nu a mai putut să revină acasă fără niciun leu, așa că a decis să comită o nouă ilegalitate.

„Doar o dată ca să îmi scap cei patru copii de foame” și-a spus bărbatul. Și a furat din nou.

Drumul ales în acel moment l-a dus în aceeași celulă.

,,Greu! Stres, mi-a picat și părul din cap de stres. Pentru că, să ajungi înapoi e greu. Te trezește dimineața din somn, hai, deșteptarea! Ies și conflicte. Ai grijă să nu faci aia, vezi că ai călcat pe cearceaful ăla, sunt multe chichițe și trebuie să le înveți, ești obligat sș le înveți. Nu văd vreunul dintre parlamentarii condamnați să stea aici, în paturile acestea. Nu! Au camerele lor, au bani, nu or să șadă ei cu ‘ăi de rând. Oamenii, cum se zice, sunt cu putere, nu șade cu noi, cei de rând. E greu la pușcărie…să nu ajungi, să nu mai ajungem pe aici. Dar, la cum e sărăcia de afară, se ajunge în continuare… Adevărata pușcărie e afară. Se începe după ce ieși pe poartă. Că nu știi încotro s-o iei. Nu știi ce trebuie să faci”, spune Jean.

După ce se va elibera vrea să muncească. Dar, la fel ca după prima condamnare, se teme că tot cazierul îl va împiedica să aibă o viață cinstită.

,,Sistemul acesta de reabilitare te sprijină până la un punct, până când ieși pe ușa penitenciarului. Te ajută programele, dar te ajută numai aicea, nu și afară. Că îți iei calificare aici, am ieșit, dar când e să mă duc cu calificarea se uită și îmi cere cazierul. Vede condamnarea și zice «A, nu! Nu merge!» Cam pe viață rămâi așa… Condamnat pe viață rămâi în România”, spune Jean.

În momentul de față, datele oferite de Administrația Națională a Penitenciarelor arată că peste 40-45% dintre deținuți revin după gratii. Specialiștii spun că, tocmai din cauza societății, în momentul în care omul este liber, se simte mai izolat decât după gratii.

,,Sistemul penitenciar oferă și niște satisfacții inconștiente. Oferă stabilitate, o masă regulată, siguranță, integrare socială în cadrul mediului carceral, comunicare. Aici sunt deținuți care au de la cine să ceară o țigară și în același timp este cineva care poate să îi asculte, care la un moment dat poate îl și ajută să se deschidă, pe când în momentul în care ies afară, se văd abandonați de familie, de mediul social de proximitate, respinși. Nu există oameni care să aibă disponibilitatea de a vorbi cu ei. În același timp nu au nicio siguranță socială a locuinței, a mâncării. Stabilitatea le lipsește și inconștient ei resimt lucrul ăsta și e posibil să facă fapte”, explică Alin Ghiță, psiholog la Peniteciarul Jilava.

Tocmai de aceea este nevoie de o schimbare majoră în special în mentalitatea societății, astfel încât deținuții care și-au ispășit pedeapsa să aibă o șansă reală de reabilitare.

,,În proporție destul de mare ei nu neapărat că sunt vinovați, sunt inadaptați. Societatea poate nu mai e așa anxioasă. dar tolerantă nu cred că este. În același timp au început să vadă deținuții, deși sunt aici, să îi vadă în societate. Ar trebui să funcționeze un sistem post-eliberare. Cât sunt în penitenciar, în cadrul programului de pregătire pentru liberare, noi le dăm adrese, încercăm să le facem legătura cu instituțiile abilitate de asistență socială, dar sunt foarte puține. Trebuie făcut ceva și în acest sens și în același timp să fie cineva care să îi gireze. Dacă nu există cineva care să ofere o garanție pentru el, în momentul respectiv e foarte greu”, spune Alin Ghiță.

Majoritatea penitenciarelor desfășoară cursuri de specializare în diverse meserii, precum dulgher, fierar, lăcătuș sau cofetar și oferă o diplomă, sau chiar un atestat.

Administrația Națională a Penitenciarelor oferă posibilitatea încheierii unor contracte de prestări servicii, având ca obiect folosirea la muncă, în condiții avantajoase, a unor persoane private de libertate.

Astfel, companiile sunt scutite de obligațiile de plată la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate și fondul de șomaj. Salariul pe care angajatorul îl va plăti deținuților este negociabil, în funcție de complexitatea lucrărilor efectuate, dar în cele mai multe cazuri se plătește salariul minim pe economie. Folosirea la muncă a persoanelor private de libertate nu implică încheierea unor contracte cu acestea, ci doar încheierea unui contract de prestări servicii între beneficiar și directorul penitenciarului, iar la cerere, activitatea se poate întrerupe temporar, fără vreo penalizare.

Pentru deținuți, avantajul de a participa la aceste activități constă în câștigarea de zile libere, posibilitatea obținerii unui atestat de calificare și a 40% din banii plătiți de angajator pentru munca depusă.

Problema este însă după eliberare deoarece foarte puțini angajatori oferă o slujbă unui fost pușcăriaș, indiferent câte diplome are și cât de bine pregătit este. Nici statul nu se interesează de soarta celui care vrea să se reintegreze, nu îi oferă niciun sprijin și nici angajatorii nu au parte de facilități, așa cum se întâmplă în cazul firmelor care încheie contracte cu penitenciarele.

„Nu există nicio garanție că un om care a comis o infracțiune nu o va mai face încă o dată. Putem astăzi doar să discutăm despre statistici. O statistică ne arată că în penitenciar sunt circa 40-45%dintre cei condamnați anterior care au mai comis infracțiuni”, adică recidiviști”, a declarat la finalul lunii ianuarie Marius Vulpe, directorul Administrației Penitenciarelor.