Secretele unui chef care gătește pentru președinți. „Până la urmă toți oamenii trebuie să mănânce”

„Momentele grele ne ajută să evoluăm, ne cârmesc, de obicei într-o direcție bună. Viața mea nu a fost o curgeră lină, a avut hârtoape. Am gătit de multe ori în momente grele, pentru că nu e ușor să gătești pentru alții. Am fost ani în care am muncit de luni până sâmbătă, de la 08.00 și până la miezul nopții. Aveam gleznele cât capul. Poate sunt sacrificii fizice pe care le faci, dar le nivel mental te fortifică foarte mult. Am trecut prin bucătărie prin atât de multe locuri încât nu mai îmi poate fi teamă de nimic. Știu că, într-un fel sau altul, mâncarea iese. Când a murit tatăl meu eram în bucătărie. Trebuia să fac un meniu de cinci feluri pentru 70 de oameni. Am jelit după. Oamenii aceia nu aveau nicio vină, viața mea personală nu e treaba clienților. Nu spun că așa trebuie să procedeze toată lumea, asta e structura mea”, subliniază Adrian Hădean.

A gătit pentru mulți oameni politici, chiar și pentru președintele Franței, François Hollande, dar nu ține o evidență cu asta. „Până la urmă toți oamenii trebuie să mănânce. Unii fac rachete, alții fac mâncare, alții se prostituează. Nu judec. Funcția nu mă interesează niciodată”, povestește Adrian Hădean pentru Gândul.

A avut un trai modest în copilărie, la fel cum aveau majoritatea familiilor în vremea comunistă, dar treptat a început să își câștige propriii bani. „Părinții mei au muncit mult, au avut grijă să avem mâncare pe masă. Nu au fost din zona nomenclaturii, erau muncitori. Mama lucra în confecții, tata în tăbăcărie. Am lucrat și eu cu el. Tata lucra opt ore la stat, dar avea și un atelier acasă, acolo îl găseai în restul orelor. Legal există posibilitatea asta, să fii meșteșugar acasă. Împreună cu fratele meu am muncit cu tata de mici. Am știut și ce înseamnă să ai bani, dar și să nu ai ce să cumperi cu ei. Primeam bani de la tata, pentru că munceam cu el, și de la bunicii mei. Bunica mea din Arad vindea boia în piață. Uneori, stăteam și eu îl locul ei. Cultiva ardei, îl usca și venea să îl vândă. La 17 ani m-am angajat la radio. Primii bani din bucătărie au venit la 19 ani. Acesta era cel de al doilea job. Dimineața mergeam la radio.

Dacă mă pui astăzi să deschid o tăbăcărie, știu ce să fac, cunosc pașii, știu ce material trebuie să folosești, cunosc tehnica. În familia mea s-a gătit foarte mult. Mama gătește foarte bine, la fel și tata și bunicii. Cred că asta a fost pasiunea generală a familiei, pe care am urmat-o. Tăbăcăria a fost mijlocul nostru de subzistență. Nu a fost pasiunea vieții lui, dar a fost un lucru pe care l-a făcut impecabil. Am cunoscut mulți tăbăcari, iar tatăl meu a fost cel mai bun dintre cei pe care i-am întâlnit. Putea să facă batiste dintr-o piele de mistreț. Se dedica lucrului pe care îl făcea „, adaugă Adrian Hădean.

Primul pahar de vin l-am băut la 18 ani

Avea 12 ani când a gustat prima dată bere, dar alcool a băut, cu adevărat, după 18 ani. „Când eram copil mă trimitea tata să îi cumpăr bere și când mă întorceam mă lasa să gust puțin. Primul pahar de vin l-am băut de ziua mea, la 18 ani. În casa am avut tot timpul țigări și vin, părinții mei nu au fumat niciodată, iar eu nu am avut curiozitatea asta la început. Am început să fumez la 14 ani, pentru că fumau toți colegii mei. Am fumat timp de 16 ani, după care am renunțat. Brusc. Am început să fumez de prost, așa cum fac toți copiii, mi-a plăcut, dar într-o zi ceva s-a schimbat și nu am mai fumat. Au trecut zece ani de atunci. Vinul nu mi-a plăcut, am băut primul pahar și nu am înțeles nimic din el. Primul vin pe care l-am consumat conștient și mi-a și plăcut a fost undeva pe la 35 de ani. Am avut o copilărie faină, eram mulți frați și verișori. Când ne adunam la bunicii din Maramureș eram 18 cu toții. Am petrecut mult timp la țară, iar acolo erau multe puncte de interes. Îmi amintesc că am încercat să ne facem niște pipe din coceni, pe care le-am îndesat cu tot felul de frunze, pe care le-am găsit pe câmp, evident că în Maramureș nu se cultiva tutun. Am tras din ele și ne-au usturat gâtul și ochii, ne-am gândit că HucleberryFinn (personajul principal al cărții Aventurile lui HucleberryFinn) era tâmpit de făcea așa ceva””, spune Hădean.

Despre friptură, fast food și mâncarea din supermarket

A început să gătescă la șase ani, iar această pasiune i-a dat, într-un fel, un alt sens vieții. Fiul lui de trei ani îi imită astăzi pașii. „La doi ani și jumătatea a făcut prima omletă. Eu am început cu ouă ochiuri, un soi de papară, cartofi prăjiți, bomboane de zahăr ars, tocăniță, ciorbe. La friptură am ajuns mult mai târziu. Despre friptură am început să învăț acum cinci, șase ani. Secretul? În primul rând îți trebuie o carne bună, dar contează și să fii gătit mult de-a lungul timpului.

Când auzim cuvântul chimie, cei mai mulți intrăm în panică, pentru că am avut tot timpul un profesor care nu s-a priceput. Chimia ne ajută să trăim, să facem o friptură, o tocană bună. În momentul în care pui niște bere peste carne, la foc mare, lichidul se va evapora rapid și gustul amar se concentrează pe mâncare. Dacă e aceeași bere, dar dai focul încet și uiți de el, în acel lichid încep să se întâmple alte lucruri. Vorbesc de zaharuri, așa că mâncarea capătă un gust dulce amărui.

În absolut, mâncarea nu e nici bună nici, dar nici rea. Obiceiurile noastre sunt cele care ne distrug, nu mâncarea. Nu am o problemă să mă duc să mânânc la fast food, dar nu am un obicei. În rest, mâncarea din supermarket e făcută ca să fie ieftină, să o ridici repede și să pleci cu ea. Nu pot să judec nici mâncarea, nici pe cel care o mănâncă. În general, nu mă interesează nici părerile nutriționiștilor, unii dintre ei îmi plac, alții sunt doar simpatici, alții sunt antipatici. Eu îmi ghidez viața după echilibrul meu, după ce am învățat despre corpul meu, despre mintea mea. Dacă ar fi să țin o cură, aș întreba un nutriționist, că asta e meseria lui, dar ce zice la televizor mă lasă rece. E posibil să nu îmi placă mâncarea gătită de alt bucătar, dar nu mă scandalizez niciodată. Plătesc nota și plec. Se poate întâmpla să nu îmi placă nici mâncarea pe care o fac eu, dar nu ți-aș da-o niciodată să o mănânci. Munca asta are foarte mult de-a face cu eșecul, așa că se poate întâmpla.”, afirmă Hădean.

Despre lucrurile care îi lasă un gust amar în România, Hădean ezită să vorbească. „Până când putem să fiu dezamăgit, au fost destule. Sunt ani de când trăiesc fără așteptări, iar asta vine cu privilegiul de a nu mai fi dezamăgit”, recunoaște el. „M-am gândit de multe ori la posibilitatea de a pleca, dar deocamdată sunt aici. Îmi place România, oferă multe posibilități. Câteodată îți întinde răbdarea la maxim, dar asta e țara mea, nu m-am născut în Spania sau în Groelanda. Dacă va veni un moment în care va trebui să fac ceva pentru țara asta plecând din ea, o să fac”, continuă Adrian Hădean.

Dincolo de toate astea, faimosul bucătar are însă o slăbiciune: „Femeia rămâne pentru mine un poem” .