„Are ca obiect de reglementare eliminarea inegalităților salariale rezultate chiar în urma aplicării legii 118/2010, în sensul acordării tuturor angajaților bugetari sumele care au fost diminuate din salariul de bază, inclusiv sporurile, indemnizațiile și alte și alte drepturi salariale”, a declarat pentru Mediafax deputatul PSD Tudor Ciuhodaru.
Până în prezent, doar o parte dintre bugetari și-au recuperat, în instanță, drepturile salariale.
„Motivația unui astfel de mers legislativ e legată de faptul că aplicarea legii nr.118 din 30 iunie 2010 prin care salariile bugetarilor au fost diminuate cu 25% a fost neunitară. Unele instituții bugetare au câștigat în instanță restituirea diferențelor salariale, altele nu au acționat Guvernul Boc în instanță sau nu au câștigat procesele. Pentru repararea acestor diferențe este necesară unui introducerea unui act normativ care să se aplice în mod egal tuturor categoriilor bugetare ce au intrat sub incidența legii nr.118/2010”, explică deputatul Ciuhodaru în expunerea de motive.
Proiectul prevede ca personalului din sectorul bugetar să i se restituie banii pierduți în urma tăierilor dispuse în 2010, până la reîntregirea acestora, în 2012. Impactul financiar estimat este de aproximativ 14,4 miliarde de lei. Sursa de finanțare indicată, în expunerea de motive, este suplimentarea cheltuielilor de personal din bugetul general consolidat.
Susținerea unei astfel de inițiative legislative nu a fost încă discutată de coaliția aflată la guvernare, deși subiectul a mai fost în discuție și în legislatura trecută.
„Va fi probabil o analiză. Este un proiect legislativ pe care l-am inițiat chiar din sesiunea parlamentară trecută și este obligația fiecărui parlamentar, aflat umil în slujba poporului, să caute soluții pentru problemele sesizate, iar aceasta a fost una dintre problemele sesizate de mulți oameni”, a conchis Ciuhodaru.