„Am venit cu greu înaintea dumneavoastră și împreună cu dumneavoastră, aici, pentru a vă garanta viitorul strălucit al partidului nostru”, le-a picurat Ionescu-Quintus, participanților la ședința CNC al PNL, de sâmbătă, energizant în instalații. Apoi a adăugat: „Dacă partidul a rezistat peste 100 de ani, nu trebuie să își facă griji pentru viitorul pe care îl va avea peste câteva luni”.
Nu intenționez să-l contrazic pe maestrul liberal doar de dragul polemicii, dar, după cum se exprimă, astăzi, partidul, nu este exclus ca viitorul strălucit să-l aștepte doar în cartea de istorie, alături de PNȚ, PCD, PSDR, și altele.
Personal, n-am mai văzut o opoziție atât de slabă, după 1990 încoace. Și niciun PNL atât de ezitant, de fără vlagă și fără direcție.
Este impardonabil să nu-ți găsești un om printre ai tăi, care să se bată, de exemplu, pentru Primăria Capitalei. Este lipsit de sens ca un partid, cât veacul, să umble prin deșertul politic după o Fata Morgana, numită Dacian Cioloș. Să se lase umilit de hachițele acestuia, ba, mai mult, să fie pus la respect de către fostul premier, precum un hărțuitor de domnișoare. Și totuși, să fie gata – dovadă, declarația președintei-interimar, Raluca Turcan – să întindă covorul roșu, pe scările Modroganului, spre a urca Mesia în partid. „Ridică-te și umblă, PNL!”, să-i spună, iar liberalii odată să renască.
Nu deslușesc acest demers aproape sinucigaș, prin care tu, partid al Brătienilor, înțelegi să recunoști că nu mai poți performa prin tine însuți; prin toți oamenii tăi – mai vechi și mai noi, dar, să spunem, ai tăi -, de vreme ce liderii au consimțit și declanșat fuziunea cu PDL; prin tinerii și personalitățile tale…
Nici așa, după acest surprinzător compromis, să nu-ți fi găsit o resursă de „cadre”, de oameni, de lideri? Atunci, la ce bun totul?
Să fie Dacian Cioloș omul providențial pentru viitorul acestui partid? Să fie el capătul liniei directoare, impuse de la Cotroceni? De la Bruxelles? Din UE?
Zilele trecute, Cătălin Predoiu, declarat candidat la șefia PNL, a anunțat că partidul – sigur, în varianta „cu el în frunte” – îl va susține pentru Cotroceni, în 2019, chiar pe Klaus Iohannis.
Poate că, astfel, „eternul candidat” a încearcat să-i atragă atenția președintelui, întru nașterea unei susțineri mutuale, în dauna „cauzei” Dacian Cioloș. Mă rog, tot e o mișcare din interior; o tresărire. Mai aburește oglinda pusă la nasul partidului.
Apoi, mai e și Ludovic Orban, despre care neliniștiții spun că ar fi soluția, pe motiv că are idei și tenacitate. Chiar dacă toți ceilalți, obișnuiți într-un fel sau altul cu controlul, se frământă – anume că Ludovic este incontrolabil.
În consecință, ceva activitate cerebrală ar mai fi. Lăsați partidul, domnilor decidenți, să renască! Lăsați-l să existe prin propriile-i puteri! Să dăinuie. Să facă opoziție.
„Cred în trăinicia și victoriile partidului nostru întrucât sunt cel mai bătrân și mai vechi membru al PNL. De 80 de ani. Și împreună cu tatăl meu am trăit 100 de ani în acest partid. Vă închipuiți că nimic nu mi-a putut clinti sau mișca în vreun fel adeziunea la el și încrederea în el”, a sintetizat Quintus, centenarul său și al partidului.
Poftim! Sunt oameni care mai cred…