Afacerea unui fost însoțitor de zbor în care „vedeta” este un sos secret din șapte ingrediente

Publicat: 12/03/2017, 10:41
Actualizat: 29/03/2017, 09:23

Eduard Ebinca a fost patru ani și jumătate însoțitor de zbor pentru o companie aeriană din Dubai și a avut, astfel, ocazia să vadă o mulțime de țări de pe întreg globul.

Pasionat de burgeri, a gustat acest produs în țările vizitate, după care s-a gândit să renunțe la slujbă și să devină antreprenor, planul său fiind crearea unui lanț de restaurante unde clienții să servească cel mai bun burger.

„Am fost însoțitor de zbor și, după am văzut lumea, am încercat să îmi găsesc o afacere de nișă și m-am gândit să încep cu un restaurant tip fast-food unde se servesc burgeri. Investiția a pornit cu banii economisiți și cu banii primiți în baza unui proiect de tip start-up. Am deschis primul la Cluj-Napoca în urmă cu doi ani și am urmărit cum evoluează piața, după care a urmat zilele trecute al doilea restaurant, în urma unei investiții de 100.000 de euro, împreună cu un asociat. Planul este crearea unui lanț de astfel de restaurante, cam unul la un an, un an jumătate, următorul fiind de genul sports-bar, cu televizoare. Rețetele, conceptul, le-am luat cu precădere din trei țări în care am fost, SUA, Australia și Noua Zeelandă, unde oamenii sunt mari consumatori de burgeri. Am degustat burgeri pe unde am fost și am creat rețete speciale, testate întâi pe prieteni, am adunat diverse rețete și le-am pus împreună. Pot spune că rețetele noastre sunt unicat”, a declarat Ebinca pentru corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, în cel de-al doilea restaurant, pe lângă burgeri, clienții pot opta pentru steak de vită și costițe, prăjite într-un cuptor pe cărbuni, la fel cum a văzut în SUA.

„Folosim carne de vită Black Angus, care e foarte bună dar mai scumpă, dar și vită românească, care este și ea bună, dar mai ieftină. În funcție de posibilitățile clienților. Pentru costițe avem un sos special, care conține, printre altele, whisky, sos de soia și suc de ananas”, a mai spus antreprenorul.

Vedeta burgerilor este „Smoke&Fire” care conține carne de vită Black Angus, gogoșari murați, bacon, brânză cheddar și un sos picant, a cărui compoziție cu 7 ingrediente este secretă, produsul având circa 1.500 de calorii.

„Chifla o produce special pentru noi o brutărie din Cluj, iar pentru cei care nu consumă carne avem și burgeri vegetarieni, din compoziția cărora fac parte ciuperci făcute pe grill, cu sos pesto, roșii uscate și mozzarela”, a spus acesta.

Eduard Ebinca susține că burgerul este un produs care prinde din ce în mai mult în România, după ce consumatorii încep să depășească etapa culinară a clasicele mici, ceafă și piept de pui la grătar și șaorma.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...