Polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale au prins, duminică, pe Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, la kilometrul 337, un șofer în vârstă de 29 de ani, din județul Alba, conducând cu 205 de kilometri pe oră.
Puțin mai târziu, pe aceeași autostradă, a fost prins un șofer în vârstă de 41 de ani, din județul Hunedoara, conducând cu 203 kilometri pe oră.
Cei doi au fost amendați cu câte 2.900 lei, iar permisele de conducere le-au fost suspendate pentru 90 de zile.
Sâmbătă, cinci șoferi au fost prinși circulând cu viteze excesive pe autostrăzi.