Prima pagină » Știri » Primul termen în dosarul lui Tăriceanu. „Nu recunosc acuzațiile și nici nu le înțeleg”

Primul termen în dosarul lui Tăriceanu. „Nu recunosc acuzațiile și nici nu le înțeleg”

Călin Popescu Tăriceanu a mers, marți, la sediul instanței supreme, unde a avut loc primul termen în dosarul în care este judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. Magistrații au amânat ședința pentru 11 aprilie, dată la care președintele Senatului ar urma să fie audiat.

„Nu recunosc acuzațiile care mi se aduc și nici nu le înțeleg. Doresc ca judecata în cazul meu să se desfășoare după procedura obișnuită”, le-a spus Călin Popescu Tăriceanu judecătorilor. Magistrații au decis ca la următorul termen, stabilit pentru 11 aprilie, să fie audiat.

„Nu am să intru in detalii decât atunci când o să fiu audiat. Declarația domnului Ponta ați văzut-o că este publică și cred că este destul de edificatoare și nu conține nimic incriminatoriu”, a spus președintele Senatului după ședința de judecată.

Avocatul lui Tăriceanu a precizat că nicio declarație din dosar nu este împotriva clientului lui, menționând că dosarul este „o mistificare a DNA Brașov”.

Procurorii DNA Brașov l-au trimis în judecată în iulie 2016 pe președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, alături de acesta urmând să fie judecat pentru mărturie mincinoasă și Dorin Marian, fost șef al Cancelariei premierului, dosarul având legătură cu declarațiile pe care cei doi le-au dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa.

În cazul lui Călin Popescu Tăriceanu este vorba despre declarația pe care a dat-o la DNA Brașov la data de 15 aprilie 2016, în care „a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre: – retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), – implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare, – actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri”, explica DNA printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Călin Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton „a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Truică Remus, în contextul menționat mai sus, întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate mai sus și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate”.

Autor

Citește și