„În privința PNDL, 30 de miliarde de lei este suma cu care se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale pentru credite de angajament (…) aceste sume sunt suspicionate de a fi cheltuite în mod politizat. (…) PNL solicită Ministerului Dezvoltării Regionale în primul rând ca aceste proiecte după data colectării lor să fie prezentate sintetic, public, (…) Trebuie precizate foarte clar criteriile potrivit cărora vor fi cheltuiți acești bani (…) PNL solicită să se publice deciziile prin care banii vor fi alocați înainte de publicarea hotărârilor ministrului în Monitorul Oficial. În felul acesta dacă există dezechilibre sau politizări fățișe în modul de alocare al banilor oamenii pot să afle dinainte și pot să preîntâmpine un abuz”, a declarat predintele PNL, Raluca Turcan, într-o conferință de presă.
Raluca Turcan a cerut Ministerului Dezvoltării Regionale Sevil Shhaideh ca banii alocați pentru proiectele PNDL să fie cheltuiți transparent.
„Termenul limită până la care se strâng proiectele finanțate prin PNDL este vineri, 17 martie. Primarii transmit proiectele de dezvoltare pentru localitățile lor: apă și canal, școli, infrastructură, pentru bunăstare locală. PNL a atras atenția Ministerului Dezvoltării că acești bani trebuie cheltuiți transparent. Există precedentul Liviu Dragnea la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale, care a alocat discreționar bani pentru dezvoltarea comunităților locale. Ministrul Dezvoltării este omul de încredere al domnului Dragnea, de aceea există temerea că acești bani îi vor transforma pe primari în pioni manevrați politic”, a spus Turcan.