„Vampir dement!”. Ultimul scandal academic din Orientul Mijlociu

Vampir dement!. Ultimul scandal academic din Orientul Mijlociu
Publicat: 15/03/2017, 21:08

„În urmă cu două mii cinci sute de ani, în vechea Persie, a existat o încercare de a distruge națiunea evreiască, fără succes, moment marcat de această sărbătoare. Astăzi există o încercare a moștenitorului Persiei, Iranul, de a distruge statul evreilor. Ei spun asta cât se poate de limpede și o inscripționează pe rachetele lor balistice”.

Nu e prima oară când Netanyahu mistifică istoria. Ministrul de Externe iranian, Mohammad Javad Zarif, i-a replicat imediat: „Persanii i-au eliberat pe evrei din robia babiloniană în secolul al V-lea înainte de Hristos, a doua oară în anii întunecați ai Evului Mediu, iar a treia oară iranienii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.

Ieri, de la tribuna Legislativului, parlamentarul iranian Siamak Moreh Sedgh, reprezentantul minorității evreiești, s-a dezlănțuit: „Prim ministrul Israelului e un vampir dement, băgat în crime până-n gât, care n-a avut alt rol decât să otrăvească atmosfera, sacrificând copii nevinovați și femei, ocupând cu cruzime pământurile poporului palestinian…”.

Moreh Sedgh, chirurg de meserie, directorul Spitalului evreiesc din Tehran, e un vechi inamic al lui Netanyahu și a avut mereu gura mare. Nu s-a scumpit la invective nici atunci când fostul președinte iranian Ahmadinejad nega Holocaustul, dar nici în vara lui 2014, când războiului din Gaza s-a soldat cu 2.200 de palestinieni morți, majoritatea civili. Și tot el, deputatul iranian de origine evreiască Moreh Sedgh, l-a însoțit pe Ruhani, actualul președinte, la ONU, în 2013, pentru a garanta buna credință a regimului în ce privește programul nuclear.

Există dintotdeauna și pretutindeni o loialitate admirabilă a minorităților evreiești față de țara în care s-au născut și trăiesc, care adăpostește mormintele strămoșilor lor. Pe teritoriul Iranului evreii trăiesc de două milenii și jumătate. Au dus-o și mai bine și mai rău, dar n-au trădat.

Dacă înainte de revoluția islamică a lui Khomeini, Iranul adăpostea peste 100.000 de evrei, astăzi statisticile oficiale mai consemnează aproximativ 10.000. Sub dinastia Pahlavi au dus o existență înfloritoare. După 1979 unii au căzut victime băii de sânge care a instaurat regimul teocratic, alții au fost siliți să fugă – cei mai bogați în America, cei mai săraci în Israel (unde statul a oferit un ajutor de stabilire de 10.000 dolari de persoană sau 61.000 dolari de familie). A rămas pe loc clasa de mijloc.

O fatwa a Ayatollahului Khomeini i-a transformat în „dhimmi” – cetățeni protejați, dar de mâna a doua, lipsiți de o serie de drepturi civile (de a accede în posturi înalte din administrație, de exemplu).

Au nu doar dreptul de a vota, dar și un loc în Parlament, dreptul de a-și exercita liber credința (numai în Tehran există 11 sinagogi funcționale liturgic, 5 școli confesionale, două grădinițe, o bibliotecă mare cu 20.000 de volume, spitalul cu 100 de paturi pe care îl conduce Sedgh), dreptul de a-și respecta Shabbatul (de a celebra sâmbăta, într-o țară islamică în care vinerea e zi de sărbătoare). Sunt interzise călătoriile în Israel, sub sancțiunea pușcăriei (20 de zile după gratii), dar oamenii au găsit soluția de a o evita, stabilind un traseu prin mai multe state până la destinație și retur, iar autoritățile închid ochii. „Nu există opresiune, dar există limitări” e concluzia liderului comunității, Haroun Yashayaei, un alt critic furibund al lui Netanyahu, ale cărui scopuri politice le-a caracterizat nu o dată drept „delirante”.

Diaspora evreiască din Iran este, numeric, cea mai importantă din Orientul Mijlociu. Și, cu toate că regimul ayatollahilor înjură și amenință „Statul sionist”, sinagogile – spun fruntașii comunității – sunt, spre deosebire de cele din Europa, locurile cele mai sigure din lume, iar anti-semitism nu există.

Revenind la declarația premierului Netanyahu, care a declașat acest scandal academic: Cartea Esterei, specifică sărbătorii de Purim, nu e un izvor istoric (multe dintre faptele relatate acolo sunt inexacte), ci unul teologic. Însă, dintre hagiografe, ar fi putut face referire la Cartea lui Daniel, a lui Ezra și Neemia, care atestă relații bune dintre iudei și perși, relatând evenimentul reconstruirii Templului cu acceptul împăraților persani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Decizie pentru cei care stau LA BLOC. Schimbarea pe care românii o cer de ani...
Permisul auto, tot mai greu de obținut. Intră în vigoare reguli draconice
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Forma Sistemului Solar s-a schimbat dramatic, au descoperit oamenii de știință
×