Ion Iliescu, audiat în dosarul Revoluției: ”Dacă sunt vinovat? Ar trebui să aveți cât de cât discernământ”

Ion Iliescu, audiat în dosarul Revoluției: ''Dacă sunt vinovat? Ar trebui să aveți cât de cât discernământ''
Publicat: 16/03/2017, 11:31

Ion Iliescu a stat aproape două ore în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație.

La ieșire, întrebat de jurnaliști dacă se consideră vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat la Revoluție, fostul președinte al României a declarat: „Pentru ce? Pentru Revoluția Română? Ar trebui să aveți cât de cât discernământ”.

Ion Iliescu a ajuns, joi dimineață, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, surse judiciare declarând că fostul președinte al României a venit pentru audieri în dosarul Revoluției.

În dosarul Revoluției au mai fost audiați, printre alții, fostul premier Petre Roman, Ion Caramitru și scriitorul Mircea Dinescu.

Procurorii militari anunțau în noiembrie 2016 că cercetările în Dosarul Revoluției au fost extinse in rem, anchetatorii precizând vor fi investigate inclusiv fapte comise după 22 decembrie, perioadă în legătură cu care, anterior, s-a constatat că nu sunt indicii privind infracțiuni.

„Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității”, arăta Parchetul General.

Efectuarea de cercetări ce vizează evenimentele ulterioare datei de 22 decembrie a fost unul dintre punctele menționate în cererea de redeschidere a dosarului.

„Până la data de 22 decembrie 1989, ora 12.00 comanda armatei era asigurată, potrivit Legii 5/1969 de Consiliul Apărării Republicii Socialiste România, dar în mod nejustificat ancheta nu și‐a propus și pe cale de consecință nu a stabilit cine a preluat comanda armatei la data de 22 decembrie 1989.Ancheta nu stabilește și nici nu și‐a propus să stabilească cine anume trebuia să exercite comanda armatei și cine a exercitat‐o efectiv, luând în considerare numirea generalului Victor Stanculescu în funcția de ministru al Apărării Naționale, revenirea generalului Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major al Armatei de la Timișoara în ziua de 22 decembrie, demisia guvernului Dăscălescu, difuzarea informației potrivit căreia generalul Nicolae Militaru a preluat comanda armatei. Ancheta nu a reușit și nici nu și‐a propus să identifice persoanele din cadrul comandamentului militar, nu a stabilit ce atribuții aveau acestea, dacă printre aceste atribuții se regăseau și cele legate de instituirea cenzurii; nu s‐a stabilit identitatea persoanei/persoanelor care au decis înființarea acestui comandament; nu s‐a stabilit cine erau cei care furnizau informațiile celor care ulterior le transmiteau pe post; cum se primeau aceste informații, dacă erau verificate/cine le verifica și cum, în cazul în care nu erau verificate, de ce, în condițiile în care liniile telefonice și comunicațiile în general funcționau perfect Procurorii militari afirmă cu valoare de adevăr faptul că în perioada 22‐27 decembrie nu a existat un organism/o structură care să exercite puterea de stat întrucât numai în ziua de 27 decembrie a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decretul‐lege nr.2 al CFSN privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale”, se arăta în ordonanța prin care s-a cerut redeschiderea dosarului.

Bogdan Licu, în calitate de procuror general interimar, a cerut în luna februarie a anului 2016 redeschiderea cauzei, în ordonanța fiind menționate aspectele care au dus la această decizie. Ulterior, instanța supremă a confirmat redeschiderea dosarului, acesta ajungând la procurorii militari de la Parchetul General. Potrivit extinderii dispuse în cauză, procurorii vor analiza și evenimentele petrecute după 22 decembrie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună