Bruno Kahl, directorul Serviciului german de informații externe (BND), a declarat într-un interviu acordat revistei Der Spiegel că Ankara nu a reușit să convingă Berlinul că Fethullah Gulen, refugiat în Statele Unite, ar fi responsabil pentru tentativa de lovitură de stat din Turcia. „Ankara a încercat să ne convingă în toate felurile, dar deocamdată nu a reușit”, a spus Bruno Kahl.
Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a reacționat vehement, acuzând Germania că oferă susținere mișcării lui Fethullah Gulen, numită de Ankara „Organizația teroristă a lui Gulen” (FETO).
„Acesta este un efort de invalidare a tuturor informațiilor oferite de noi despre FETO. Este un semn de susținere a FETO. De ce îi protejează? Deoarece sunt un instrument util pentru Germania împotriva Turciei”, a afirmat Ibrahim Kalin, citat de CNN Turk.
Administrația Recep Tayyip Erdogan, acuzată de tendințe autoritariste, este în conflict cu Germania și Olanda după ce aceste țări au interzis mitinguri electorale organizate înaintea referendumului pe tema introducerii sistemului prezidențial în Turcia.