Curtea de Apel Ploiești, nouă decizie în cazul lui Sebastian Ghiță

Curtea de Apel Ploiești, nouă decizie în cazul lui Sebastian Ghiță
Publicat: 20/03/2017, 11:08
Actualizat: 03/10/2018, 02:06

Potrivit Curții de Apel Ploiești, magistrații instanței au amânat, luni, judecarea contestației formulată împotriva mandatului de arestare preventivă în lipsă emis pe numele lui Sebastian Ghiță, în dosarul în care fostul deputat este acuzat de spălare de bani, trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat.

Potrivit reprezentanților Curții de Apel Ploiești, cauza a fost amânată pentru 27 martie, „având în vedere solicitarea Parchetului de amânare a cauzei pentru a lua la cunoștință încheierea atacată, în vederea formulării motivelor de contestație”.

Magistrații Tribunalului Prahova au decis, în 15 martie, arestarea în lipsă a fostului deputat Sebastian Ghiță, decizia nefiind definitivă.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, a declarat că judecătorii au dispus arestarea preventivă a lui Ghiță pentru o perioadă de 30 de zile, care se calculează de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

În cel de-al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiță, procurorii DNA Ploiești au cerut arestarea în lipsă pentru fostul deputat, acesta fiind acuzat de intervenții contra-cost pentru acordarea unor contracte IT cu statul unor firme, unul dintre cei la care ar fi intervenit fiind fostul premier Victor Ponta.

„În perioada 2007 – 2014, Ghiță Sebastian Aurelian, în mod direct, a pretins de la reprezentanții SC Siveco România SA și a primit, în mod indirect de la aceștia suma de 22.872.321,21 lei (bani însușiți), respectiv suma de 24.620.988,85 lei (bani folosiți pentru creșterea artificială a cifrei de afaceri a S.C. Asesoft International S.A. și S.C. Teamnet International S.A., pentru aceasta din urmă și în scopul determinării reprezentanților Băncii Mondiale să achiziționeze acțiuni la acest agent economic și să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro), cu sprijinul reprezentanților/angajaților S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., S.C. Expert One Research S.R.L. și S.C. 360 Revolution S.R.L., semnatari ai documentelor, prin simularea unor relații comerciale între S.C. Siveco Romania S.A. și societățile comerciale menționate respectiv, constând în achiziționarea fictivă de servicii IT, promițând în schimb că își va exercita influența asupra factorilor decizionali și funcționarilor publici din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, CNAS, Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Consiliului Județean Tulcea, Consiliului Județean Brașov, respectiv promițând că va interveni la primul ministru al României Ponta Victor Viorel, ministrul agriculturii Valeriu Tabără, miniștrii Comunicațiilor și Societății Informaționale, Zsolt Nagy și Valerian Vreme, miniștrii sănătății Eugen Nicolaescu și Nicolae Bănicioiu, directorul CNAS, Doru Bădescu, directorul general APIA, Doru Nechiti, în vederea atribuirii și derulării în bune condiții (fără impedimente la acordarea plăților) a contractelor finanțate din fonduri publice încheiate cu SC Siveco România SA”, se arăta într-un document din dosarul procurorilor.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză