„Președintele României va avea o întrevedere oficială cu Prințul Charles. Acesta se va afla în vizită oficială în România și, de asemenea, președintele României va fi și gazda recepției în onoarea acestui înalt oaspete”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale Mădălina Dobrovolschi.
„Alteța Sa Regală Prințul Charles, moștenitorul Coroanei Regale Britanice, se va afla într-o vizită oficială în România în perioada 29-31 martie. Aceasta este cea de-a doua vizită oficială în România, din 1998 și până în prezent. Turul regional va continua cu vizite în Italia și Austria”, se arată în comunicatul trimis de Ambasada Marii Britanii.
Moștenitorul Coroanei Regale Britanice a avut mai multe vizite private în România în ultimii ani. În luna mai a anului trecut, în timp ce se afla la București, prințul Charles a avut o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu peședintele Klaus Iohannis. De asemenea, întrevederi ale președintelui României cu prințul Charles au avut loc, la Palatul Cotroceni, și în anii 2011, 2012 și 2014, în timpul mandatului lui Traian Băsescu.
Prințul Charles a fost în Transilvania de mai multe ori în ultimii ani, în vizite private în județele Mureș, Covasna, Harghita și Brașov, unde deține mai multe proprietăți.