Când se simt bărbații și femeile vulnerabili în viața intimă

Când se simt bărbații și femeile vulnerabili în viața intimă
Publicat: 22/04/2017, 18:17
Actualizat: 01/10/2018, 17:22

„Din punct de vedere genetic, bărbații sunt structurați în așa fel încât simt nevoia de a dovedi că sunt puternici, potenți, capabili. Când vorbim despre putere și potență, ne referim aici la trei aspecte importante. Primul plan este cel sexual, un bărbat care nu obține performanță, așa cum o gândește el, se va simți inferior, incapabil, așa că stima de sine va scădea considerabil. Un alt aspect important este potența financiară, pentru că fiecare bărbat își dorește să se simtă capabil să aibă grijă de el, să câștige suficient cât să fie independent și să își poată susține familia (chiar dacă ne referim la o potențială familie). Cel de-al treilea aspect esențial pentru un bărbat, care îi oferă putere, asta dacă este îndeplinit, este cel social. Importanța pe care simte că o are în contextul social, validarea și recunoașterea sa ca mascul îi asigură o stimă de sine ridicată, siguranță și încredere””, precizează psihologul Andra Tănăsescu pentru Gândul.

În general, față de cel de lângă noi, este de preferat să păstrăm o atitudine de susținere, să evităm sublinierea lucrurilor care nu au ieșit așa cum și-ar fi dorit, să ne focusăm pe reușite, să îl ajutăm să se concentreze pe lucrurile pozitive. „ Primul și cel mai benefic lucru pe care îl putem face este să îi fim alături, să îi arătăm aprecierea pentru rezultatele pe care le obține. Prin validarea reușitelor sale, contribuim la consolidarea încrederii pe care o are în forțele proprii.

O atitudine critică, atacarea directă a virilității sale, atât din punct de vedere sexual, cât și din punct de vedere social și profesional, poate fi un mod de a scădea încrederea unui bărbat în propriile puteri. Astfel va începe să îi evite pe ceilalți și va avea rezultate din ce în ce mai mici””, mai spune psihologul Andra Tănăsescu.

De multe ori, femeile încearcă să dețină rolul principal într-o relație, dar această formă de manifestare poate fi una total greșită. „Atunci când o femeie adoptă o atitudine masculină, și încearcă să facă ea totul, să ia toate deciziile, să acționeze în orice situație, îl lasă pe el fără scop. Astfel, îl face să devină slab și vulnerabil. Printr-o atitudine de acest fel, din punct de vedere emoțional și psihologic, o femeie îl poate „castra”, îl poate face să se simtă nesigur și incapabil ca bărbat””, adaugă specialistul.

De cealaltă parte, și femeile au slăbiciunile lor. Acestea tind să se izoleze când se simte neînțelese de partener. „De cele mai multe ori, când o femeie nu este apreciată pentru calitățile sale, iar feminitatea ei este respinsă sau criticată, aceasta poate avea un sentiment de rușine, lucru care poate o face să se simtă vulnerabilă.

Semnalele mixte sunt un alt motiv pentru care o femeie se poate simți debusolată, ea devenind astfel confuză cu privire la interesul real pe care bărbatul îl are față de ea. Acest fapt va trezi în ea un sentiment de nesiguranță și neîncredere, atât în bărbatul cu care este, cât și în propria persoană””, mai spune psihologul Andra Tănăsescu

Critica, judecata și respingerea sexualității sale pot face o femeie să se inhibe și să respingă avansurile unui bărbat. „De asemenea, abordarea insistentă, chiar agresivă, a unui bărbat de a începe o relație, îi poate crea femeii sentimentul de nesiguranță, neîncredere și chiar de teamă. În acest caz, femeia va simți nevoia să fugă, să se protejeze și să evite orice contact cu un astfel de partener.

În primul rând, o femeie trebuie să se accepte așa cum este, să își recunoască, pe lângă „defecte” (ce consideră ea ca fiind defect), atât calitățile, cât și atuurile pe care le are, să caute să își concentreze atenția mai degrabă pe lucrurile pozitive.

Atâta timp cât există dorință și voința de a merge pâna la capătul schimbării, orice este posibil și vom reuși orice ne propunem””, concluzionează psihologul Andra Tănăsescu pentru Gândul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...