Scandal uriaș în Olanda. Patrick Kluivert este acuzat că a pariat pe meciurile lui Twente, între anii 2011 și 2013. În acea perioada, Kluivert era antrenor la echipa secundă a lui Twente, alături de care a câștigat titlul la tineret, în 2012. Însă Kluivert ar fi pierdut sume imense la pariuri, scrie site-ul volkskrant.nl, motiv pentru care a acumulat datorii de un milion de euro.
Presa olandeză susține că actualul oficial PSG a fost amenințat inclusiv de mafia pariurilor, dar nu există indicii cum că fostul internațional olandez ar fi aranjat vreun meci.
Dovada că a fost șantajat de mafia pariurilor a fost găsită de procurorii olandezi, după ce a arestat în 5 persoane în luna februarie. Acestea făceau parte dintr-o organizatie internațională care se ocupa cu pariurile ilegale și trucarea meciurilor. În cadrul investigației, procurorii financiari au găsit acte care făceau referire la Kluivert.
Publicația sportnieuws.nl ofertă câteva dintre meciurile pe care Kluivert a pariat, iar printre ele se numără și o dispută cu FC Steaua, din Europa League. Potrivit sursei citate, fostul atacant olandez a pariat pentru prima dată pe un meci al lui Twente cu NEC Nijmegen, pe 10 decembrie 2011. Apoi, a pus pe un meci al lui Twente cu Vitesse (profit 11.731 de euro), meciurile cu Steaua (în primăvara Europa League, pierdere de 3.500 de euro. FC Steaua a pierdut atunci cu 1-0 atât turul, cât și manșa secundă) și cu Schalke (profit 8198 de euro).
Conducerea lui Twente s-a declarat total surprinsă de aceste dezvăluiri și se delimitează de acțiunile fostul antrenor al echipei secunde.