Toată țara își dă #block

La această oră, în România, nu se mai poate vorbi rațional întru soluționarea chelcășozului litigios. Nimeni nu se mai gândește la binele celorlalți, ci la răul celorlalți. Toată lumea scormonește după vinovățiile celor care dezbat. Nimeni nu e în acest spațiu o autoritate imaculată etic. Om sau breaslă. Doar „AnoNimenii” sunt singurii imaculați.Degeaba vorbește un profesor universitar, degeaba spune „din carte” o asociație profesională sau vreun popă respectabil ce mediază ecumenic, pentru că, nu-i așa, toți sunt vinovați. Me included. Mai toți încep dezbaterile înjurându-i pe ceilalți. De ce? Pentru că cine ține cu Steaua nu ține cu Dinamo. Sunt vinovați „by default”. Nu există român nevinovat. Nimeni nu a rămas netăvălit. La începutul anilor ’90, în presă, mai toată anticomunistă la acea vreme, era o întrebare care dădea semnalul excluderii morale: „Ce-ați făcut in ultimii cinci ani?”

Zilele trecute, La „Green Hours”, într-o dispută politică de terasă între intelectuali ce scriu la ziar, într-un expozeu în care era invocat Timmermans, prim-vicele C.E., atingereaepocii a venit implacabilă: „Cine, mă !!? Ăla!!?? E un bou!”

În acest „post traumatic stress disorder” ura a devenit soluția cool.Cei mai cultivați inchizitori ai spațiului public sunt „hateri” de vocație.

O să vedeți mai multe likeuri și felicitări la cei care strigă cum le vine la gură #săcrăpi #ticăloșilor #hoților #manipulaților.

Factorii de echilibru și mediere care ar trebui să arbitreze și negocieze rabinic armonia socială și profesională sunt ei inșiși în delir.

Cât despre cel mai mai calm președinte din istoria României, până și el ține cu Dinamo în partizanatul său evident.

România este o civilizație de gașcă de cartier în psihoză galopantă. Iar în cartier toată lumea aruncă cu lături.

Până și pe ardeleanul tehnocrat Cioloș l-au lăsat nervii și-l invită pe absolventul de Sorbona, Nicușor Dan, să-și bage partidul în „coeur” și să nu-i mai pomenescă numele. Gen grădinița de lângă azil. Cât despre cea mai agitată ființă civică din ultimii 27 de ani, filosoful Gabriel Liiceanu, ayatolah al GDSeului, l-am auzit vorbind în sfârșit, despre nevoia de iubire. Cu spume la gură.

În timpul ăsta România se duce la vale. Pe toate planurile.Statistic suntem ultimii. Există însă o explicație. Așa cum remarca un laureat Nobel în economie: Nimic nu este mai important întru succesul unei firme sau familii ca Respectul, Încrederea și Colaborarea. Imposibile azi în România.

Și nu numai azi, dacă ne uităm la vorbele lui Mircea Eliade:

„Nu cred că se află țară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie rușine de neamul lor, să-i caute cu-atâta frenezie defectele și să-și bată joc de trecutul lui”

Iar Ana Blandiana ne spunea mai deunăzi: „Ne lipsește respectul față de noi înșine, față de propriile noastre valori și avem, în plus, blestemul de a ne devora unii pe alții.

Bunăoară, ne-ar trebui mai degrabă un Mecanism de Verificare și Monitorizare Psihiatrică. Și-un Rege.

NOTĂ. Începând de astăzi, jurnalistul Liviu Mihaiu se alătură echipei de contributori Gândul, iar textele sub semnătura sa vor putea fi citite în fiecare zi în rubrica Puterea Gândului.