„După noile verificări informatice efectuate, luăm în calcul această ipoteză”, a declarat procurorul Alexandru Pecincu, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, citat de Click.
Peste 100 de oameni au fost audiați după moartea tânărului, dar ancheta s-a complicat din momentul în care s-a aflat că băiatul cumpărase cuțitul cu care a fost înjunghiat, iar la fața locului nu au fost găsite alte urme. Abia atunci a intrat în discuții și varianta sinuciderii. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au verificat calculatorul lui Sabin Șerban, la insistențele părinților, care ar fi avut convingerea că băiatul lor ar fi fost determinat să-și curme viața. Mai mult, se pare că pe corpul tânărului s-ar fi găsit și alte răni de tipul celor pe care și le fac cei care acceptă provocările jocului.
În contextul în care jocul „Balena albastră” face tot mai multe victime mai ales în Rusia, autoritățile din România au declanșat deja campanii de prevenire și sfătuiesc părinții să supravegheze activitatea online a copiilor. Senatorul liberal Cristian Chirteș a anunțat că jocul „Balena albastră” va intra săptămâna aceasta în atenția Comisiei parlamentare de control al SRI.