Ponta îi dă încă un avertisment lui Dragnea: Credeți-mă că știu atâtea adevăruri despre el că nu terminăm în cinci ani

Ponta îi dă încă un avertisment lui Dragnea: Credeți-mă că știu atâtea adevăruri despre el că nu terminăm în cinci ani
Publicat: 04/04/2017, 16:47
„Am de făcut în viață lucruri și mai importante și mai plăcute decât să mă cert cu Dragnea. De fiecare dată i-am răspuns, dacă nu mai zice nimic de mine, nu-i mai răspund, dar de câte ori o să spună o minciună despre mine, eu o să spun un adevăr despre el și credeți-mă că știu atâtea adevăruri că nu terminăm în cinci ani. Deci când a zis prostia aia că sunt plătit de Soros, de SRI, de nu știu cine, de Băsescu, eu i-am zis un adevăr, unul mic, îl știm noi. (…) E stăpânul României, e șeful PSD, al Guvernului, are alte treburi decât să se certe cu mine”, l-a avertizat Ponta pe Dragnea la Camera Deputaților, după ședința de plen.
Întrebat dacă ar putea fi exclus din partid, Victor Ponta a răspuns că, dacă e nevoie, își mai dă demisia încă o dată: „Domnul Dragnea, când nu vrea să facă el ceva singur, ca și cu Ordonanța 13, pune pe alții. Nu-i nevoie să mă excludă nimeni, eu îmi mai scriu încă o dată demisia, dacă a rupt-o, o mai scriu o dată”.
La scurt timp după aceste declarații, solicitat să comenteze noile atacuri ale lui Ponta, Dragnea a replicat: „Nu am ce să comentez, să mă înjure, să mă jignească cât de mult poate. Îi doresc succes”.
Avertismentul face parte dintr-un val de atacuri lansate de fostul prim ministru Victor Ponta la adresa șefului său de partid, acesta acuzându-l, în repetate rânduri, că minte și că, de fapt, se află în spatele tuturor acțiunilor controversate ale celor de la PSD, dar nu dorește să-și asume asta.
Dragnea, întrebat ce va face dacă la CExN se va propune excluderea lui Ponta din PSD: Nu s-a spus că eu conduc cu mâna de fier?
Referitor la o eventuală excludere a lui Ponta, Dragnea a declarat că nu știe dacă acest subiect „va fi subiect de discuție” la ședința CExN, care se va desfășura, joi, la Sinaia. „Nu s-a spus că eu conduc cu mâna de fier?”, a replicat ironic liderul social-democraților, întrebat în cadrul unei emisiuni televizate ce va face dacă membrii partidului pe care îl conduce vor propune, în cadrul ședinței, excluderea fostului premier din PSD.
„Nu s-a spus că eu conduc cu mâna de fier? Nici nu știu dacă va fi subiect de discuție (…) Începem să ne concentrăm serios pe guvernare și nu numai (…) Se demarează un al doilea program de investiții majore în administrațiile locale, oamenii din teritoriu sunt puși serios pe treabă. Joi vom stabili un minim calendar de acțiuni pentru perioada următoare. O să îi anunț că o să schimbăm puțin programul la Parlament, așa cum am spus și în campanie”, a răspuns Liviu Dragnea, luni seară, la Antena 3, întrebat ce va face dacă membrii partidului pe care îl conduce vor propune, în cadrul ședinței CExN, de joi, excluderea lui Victor Ponta din PSD.
În ceea ce privește ultimele atacuri ale fostului premier la adresa sa, Dragnea a refuzat să le comenteze: „O să vă spun patru vorbe: nu mai vreau să comentez (…) Nu pot așa, în fiecare zi, să răspund la orice chestie de genul ăsta. Am vorbit cu mai mulți colegi, chiar nu mai vreau să comentez. Îi doresc succes. Tocmai că respect presa, din când în când am mai răspuns”, a mai spus Liviu Dragnea.
Tot luni, președintele Camerei Deputaților declara că în cadrul partidului pe care îl conduce „nu sunt probleme interne” și că singura problemă existentă ” se pare că e externă”. Întrebat de jurnaliști dacă se referă la Victor Ponta, Dragnea a refuzat să răspundă. „Să înțelegem că discutăm la Parlament”, a replicat Dragnea.
Totodată, întrebat anterior de jurnaliști cum comentează ultimele afirmații făcute de Victor Ponta la adresa sa, Dragnea a replicat: „Dacă tot m-ați întrebat, eu nu sunt nici naș, nici fin cu Florian Coldea”.
Afirmația liderului PSD a venit în contextul în care fostul premier, Victor Ponta, scria, duminică seara, pe Facebook, că la SRI „sigur au mai rămas din sticlele de vin pe care le ducea ‘prietenul’ Liviu pentru prietenul lui Florin!”. Reacția sa a venit ca urmare a afirmațiilor făcute de Dragnea la România Tv, duminică seara, unde liderul PSD a susținut că „atacurile” la adresa sa, desfășurate de politicieni precum Ponta, Băsescu și Daniel Constantin, și publicații ca Evz, B1Tv și Hotnews sunt coordonate și că „unii” afirmă că ar fi coordonate de SRI, iar alții, de Soros, potrivit Mediafax.
„Nu sunt numai din partea domnului Ponta. Este o anumită coordonare văd – sigur, poate să fie o simplă coincidență dar demult nu mai credem în coincidențe în România – păi am văzut domnul Victor Ponta, domnul Traian Băsescu, din când în când domnul Daniel Constantin, jurnaliști de la EvZ, de la B1, Hotnews, alte site-uri, alte publicații”, declara Dragnea, duminică seara, la România Tv, întrebat cum comentează atacurile din ce în ce mai dese ale lui Victor Ponta la adresa sa.
„Există acest pachet de oameni politici și jurnaliști care sunt foarte bine coordonați. Poate este o simplă coincidență și poate domnul Victor Ponta nu are nici legătură cu dumnealor Unii spun că are, alții spun că n-are. Există se pare o dorință din partea unora ca eu să fiu vulnerabilizat și în partid și nu numai”, mai spunea Dragnea.
Liderul PSD mai susținea că a văzut la „unele” site-uri o „abordare securistă”, întrucât au publicat „așa-zise anchete jurnalistice care de fapt nu spun nimic”.
„Unii zic că ar fi o coordonare de la SRI. Îmi vine greu să cred. Alții zic că ar fi o coordonare și o comandă de la Soros pe care l-am tot atacat și am să-l atac întruna pânâ când țara asta va reuși să scape de toată influența acestui om nefast. (…)„Ații spun că urmăresc să influențeze procesul în care mă aflu, să creeze impresia uni om rău și să influențeze decizia judecătorilor. Sper că nu se va întâmpla asta”, a adăugat Dragnea.
Întrebat care ar fi miza acestor atacuri coordonate, Dragnea a răspuns: „Să mă slăbească foarte mult”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună