17:12
Fix cu 3 ani în urmă, buldozerele intrau în Parcul Tineretului ca să pregătească terenul pentru construirea unui ansamblu rezidențial.
Locuitorii din zonă au luptat pentru păstrarea spațiului verde, dar Primăria sectorului 4 a fost obligată printr-o decizie a instanței să dea autorizație de construcție.
Din cele 6 blocuri aprobate prin planul urbanistic de detaliu, unul este deja ridicat. Al doilea este construit în proporție de 30%, iar al treilea se află la nivel de fundație.
Acum judecătorii au dat în primă instanță altă hotărâre, scrie TVR.
Blocurile au fost construite după ce unul dintre coproprietarii ansamblului rezidențial a cumpărat mai multe terenuri retrocedate în Parcul Tineretului. Apoi a cerut comasarea lor.