Elevele care au transmis „ora de istorie” a familiei Ridzi pe Facebook vor avea media 6 la purtare

Elevele care au transmis „ora de istorie a familiei Ridzi pe Facebook vor avea media 6 la purtare
Publicat: 11/04/2017, 10:53

Cele două eleve de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroșani, care au transmis în direct, pe facebook, ora de istorie „predată”, în care se discuta despre familia primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, vor avea nota la purtare scăzută la 6, aceasta fiind decizia Consiliului profesoral.

Directorul liceului în care a avut loc incidental devenit public prin intermediul transmisiunii efectuate de eleve spune că analiza efectuată de profesorii de la clasă și de întregul grup profesoral al unității de învățământ s-a soldat cu două sancțiuni paralele.

„Cele două eleve au fost mutate într-o clasă paralelă, iar la sfârșitul anului vor avea la purtare media 6″, a precizat Camelia Paraschiv, directorul Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida.

Totodată, directorul Colegiului a mai spus că și ancheta derulată împotriva cadrului didactic este în etapa de finalizare.

Comisia de cercetare a profesorului de istorie, Valentin Stoica, a extins verificările la toate clasele la care cadrul didactic predă. Elevii profesorului au fost chestionați printr-un formular întocmit de comisia de cercetare disciplinară. Astfel, spun reprezentanții unității școlare, s-a urmărit a analiză de ansamblu a activității didactice a profesorului.

„Comisia de anchetă va veni cu o propunere, iar Consiliul de Administrație va fi cel care va lua decizia finală”, a mai spus Camelia Paraschiv.

În urmă cu câteva săptămâni, o oră de istorie a profesorului Valentin Stoica a fost transmisă live pe contul de Facebook al unei eleve. Fata și colega ei de bancă dialogau cu mediul virtual în timp ce cadrul didactic preda o lecție de istorie în care, la un capitol legat de „Stat și puterea lui legislativă și executivă”, a exemplificat cu pasaje din istoria contemporană, pasaje care vizau familia primarului din Petroșani, TIberiu Iacob-Ridzi, și a soției lui, fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob- Ridzi.

Profesorul le-a explicat elevilor cum a furat Monica Iacob-Ridzi, deși avea copil mic acasă.

„Când bagi mâna până aici în bani, nu te gândești că ai copii mici acasă (…) Când știi că ai copil mic acasă te apuci să faci tâmpenii și umbli cu bani publici și furi din bani ca să te aresteze ăștia… Ești tâmpit? Și după aia urli că ai copii mici? Păi când ai furat n-ai avut copii mici?”, se aude, în transmisia pe facebook, vocea cadrului didactic.

În dialogul cu elevii, profesorul a explicat cum fostul deputat de Hunedoara, dar și ministru al Tineretului și Sportului, provine dintr-o familie „destul de bogată”.

„Ei sunt foarte bogați. Deci Monica provine dintr-o familie destul de bogată. Tibi, și el momârlan de-al nostru, are și el ceva bănuți, nici el nu-i sărac. Deci nu-i o familie săracă”, a mai spus profesorul de istorie.

Tot profesorul le-a explicat elevilor că „după faptă vine răsplată” și, în plus, a emis și păreri despre starea de sănătate a Monicăi Iacob-Ridzi.

„Ai grijă ce faci că s-ar putea să se întoarcă împotriva ta. Dar legat de boală și de cancer, nu vă faceți probleme că eu sunt sigur, sunt aproape sigur că ea nu e bolnavă. Sunt vrăjeli ca să mai stea prin spitale, să iasă mai repede”, a mai spus profesorul.

Elevii au aflat de la profesorul de istorie, că Monica Iacob-Ridzi are rădăcini italiene.

„Ea provine dintr-o familie cu rădăcini în Italia. Am înțeles că familia are ceva mătuși, unchi prin Italia care-s plini de bani, îs niște conți, baroni din ăștia italieni, cu castele… deci nu le plângem noi de milă. Și Tibi-i momârlan, ce ai văzut vreun momârlan sărac?”, a completat cadrul didactic.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină