Coordonatorul proiectului, Szabo Zoltan, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că, pe lângă prezentarea vieții familiei de berze prin imaginile transmise live, au loc și scurte relatări în limba română, maghiară și engleză despre evenimentele din cuib.
„Un cuib de berze din satul Vlaha, județul Cluj poate fi urmărit live pe internet începând cu această săptămână, pe un site realizat și administrat de Asociația > și Departamentul Maghiar de Biologie și Ecologie al Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca. Camera web este prevăzută și cu sistem infraroșu, care face posibilă urmărirea cuibului și pe întuneric. Ne propunem să prezentăm viața familiei de berze prin imaginile transmise live, dar și prin scurte relatări în limba română, maghiară și engleză despre evenimentele din cuib. Scopul proiectului este popularizarea berzelor, păsărilor și a naturii, credem că, prin această modalitate oamenii ajung mai aproape de păsări și natură, înțelegând comportamentul acestor păsări pentru a le putea proteja mai bine”, a spus Szabo.
Potrivit acestuia, proiectul va funcționa până la sfârșitul lunii iulie când berzele vor părăsi România, iar în această perioadă se va lansa și o campanile de botezare a membrilor familiei de berze.
„Se întâmplă lucruri interesante în cuibul din Vlaha. Masculul s-a întors în data de 22 martie și a așteptat peste două săptămâni să sosească și femela, care a ajuns în data de 8 aprilie. În cuib a apărut primul ou depus în dimineața zilei de 11 aprilie, dar din păcate a și căzut din cuib în urma unei bătălii cu berze străine. Așteptăm să vedem ce va urma. După ce va fi și un pui în cuib, vom trece la o acțiune de inelare a familiei de berze, pentru urmărirea traselului lor în cursul migrației”, a mai spus Szabo Zoltan.
Cuibul de berze poate fi urmărit pe pagina http://clujbird.ro, site care a transmis în 2015 imagini din cuibul unei familii de vânturei roșii din Cluj-Napoca.
Montarea echipamentului a fost posibil cu sprijinul companiei Electrica Distribuție Cluj și cu participarea voluntarilor din Vlaha care au domiciliul din jurul cuibului.