Prima pagină » Economic » Cum se va calcula impozitul pe venitul global. Precizările ministrului Muncii

Cum se va calcula impozitul pe venitul global. Precizările ministrului Muncii

Cum se va calcula impozitul pe venitul global. Precizările ministrului Muncii
Olguța Vasilescu, noi precizări despre impozitul pe venitul global pe gospodărie. Ce se întâmplă cu veniturile peste 2.000 lei

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că impozitul pe venitul global pe gospodărie este o declarație de venit global ce se va completa în numele membrilor unei gospodării, prin urmare nu este un impozit/taxă nouă, ci un mod de calcul nou. Această declarație va fi completată de un consultant fiscal la care este arondată gospodăria respectivă, modelul fiind aplicat în Statele Unite, Franța, Belgia și în alte țări.

Vasilescu a descris și ce nume reprezintă „gospodăria”, respectiv cei care „locuiesc și se gospodăresc împreună”.

O gospodărie poate fi reprezentată, în concepția ministrului Muncii, de o familie compusă din doi soți și copiii lor, o familie compusă din doi soți și copiii lor, dar și bunicii, o familie compusă din soți, frați, copii și bunici care locuiesc în aceeași casă și au un patrimoniu comun, un singur adult care trăiește din venituri proprii, doi parteneri, necăsătoriți, care decid să aibă un patrimoniu comun, o mănăstire (cei care locuiesc în mănăstire și împart același patrimoniu). Nu este însă obligatoriu ca toți membrii gospodăriei să locuiască permanent în locuința comună, iar într-o locuință pot coexista două sau mai multe gospodării.

Veniturile în noul model se vor impozita raportat la un prag de 2.000 lei. Astfel, pentru toate veniturile lunare mai mici de 2.000 lei pentru salariați, pensionari sau cei cu activități independente, impozitul va fi 0%.

Pentru diferența care depășește 2.000 lei/lună, pentru salariați, pensionari sau cei cu activități independente, impozitul va fi de 10%.

„De ce este nevoie de introducerea IVG? În funcție de nivelul veniturilor unei gospodării, Guvernul va acorda diverse deduceri fiscale din baza de impozitare. Altfel spus, din suma supusă impozitării se vor scădea diverse cheltuieli deductibile, pentru creșterea copiilor, abonamentele medicale din privat, cheltuieli pentru studiile copiilor, cheltuieli pentru renovarea locuinței etc. Pe de o parte, multe dintre cheltuieli nu pot fi calculate individual. De aceea e nevoie de un calcul pe gospodărie. Pe de altă parte, e nevoie ca deducerile fiscale să se adreseze în special persoanelor cu venituri mici reale. Într-o familie în care unul dintre soți are salariul minim pe economie, iar celălalt are un salariu de peste 10.000 lei, nu se justifică același nivel de deduceri ca în cazul unei familii în care ambii soți au salariul minim pe economie. De asemenea, nu e echitabil ca un salariat care are salariul minim pe economie, dar și venituri suplimentare semnificative din chirii sau dividende să primească aceleași deduceri fiscale ca un salariat cu salariul minim, dar fără niciun alt venit”, arată ministrul Muncii, pe Facebook.

În ceea ce privește deducerile și alocările care se vor acorda în baza IVG, Lia Olguța Vasilescu enumeră alocările acordate familiilor cu copii, adică familiile vor fi încurajate să aibă cât mai mulți copii. Aceste alocări se vor acorda doar în cazul în care numărul total al absențelor copiilor de la școală nu depășește 10% din totalul orelor de curs.

Astfel, vor fi alocați 1.600 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri sub 5.000 lei/lună, 1.200 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri între 5.000 lei și 10.000 lei/lună.

La capitolul „alte cheltuieli deductibile”, ministrul Muncii precizează abonamentele medicale din sistemul privat, taxele de școlarizare pentru copii, cheltuieli pentru renovare, reabilitare termică, construcție locuințe (încurajarea și mai ales fiscalizarea pieței construcțiilor), asigurările de bunuri sau de viață, cheltuielile cu hrana și cu îmbrăcămintea. În general, în limita unor plafoane ce vor fi definite în lege, vor exista deduceri pentru toate tipurile de cheltuieli care vor fi efectuate pe teritoriul României.

„De exemplu, o familie cu 2 copii va beneficia în cursul unui an de deduceri și reduceri în valoare de circa 60.000 lei. Cum se vor calcula deducerile? Din veniturile unei gospodării se scad contribuțiile sociale aferente salariilor, iar restul vor intra într-un coș comun, care va reprezenta baza de impozitare, la care se va calcula impozitul anual. Din această bază de impozitare vor fi scăzute deducerile acordate, conform legii, pentru fiecare categorie de cheltuieli. Pe suma rămasă, dacă aceasta e mai mică de 2.000 lei/lună pentru un salariat (respectiv 24.000 lei/an) nu se aplică impozit. Dacă e mai mai mare, se aplică un impozit de 10% pentru diferența care depășește plafonul de 2.000 lei/lună (respectiv 24.000 lei/an). În veniturile unei gospodării, în afară de veniturile din salarii, pot intra în coșul comun și alte cheltuieli, precum: venituri din chirii, venituri din dobânzi, arende, diverse tranzacții de vânzare-cumpărare etc”, potrivit ministrului Muncii.

Lia Olguța Vasilescu precizează că nu intră în coșul comun anumite tipuri de venituri, care sunt scutite total de impozit, respectiv veniturile din agricultura de subzistență care în legislația actuală sunt scutite de impozit (ex. terenurile agricole până la 2 ha etc.), salariile medicilor, IT-iștilor și cercetărilor, veniturile din dividende sau cele obținute de pe piața de capital.

Pentru a beneficia însă de deduceri, gospodăria va trebui să prezinte dovada cheltuielilor (bonuri fiscale, chitanțe, dovezi privind tranzacții bancare, facturi etc.), membrii gospodăriei nefiind obligați să păstreze toate bonurile sau facturile, dacă nu sunt interesați să își deducă diversele cheltuieli.

Impozitul pe venitul global calculat pe gospodărie se va plăti o singură dată pe an, pe baza declarației fiscale depusă în luna mai a anului următor, iar contribuabilii vor putea opta și pentru plata anticipată (de exemplu în fiecare lună, cum este în prezent). Plata anuală a IVG permite ca din suma datorată să se scadă treptat deducerile pentru cheltuielile realizate de gospodărie în cursul anului. În multe cazuri, suma deducerilor va fi mai mare decât valoarea impozitelor, caz în care gospodărie nu va mai plăti nicio sumă către stat, transmite ministrul Muncii. Familiile cu copiii aflate în această situație vor primi în plus de la stat alocarea prevăzută în funcție de numărul de copii.

Termenele pentru introducerea noului model sunt 1 ianuarie 2018 – când se aplică sistemul de deduceri și noile impozite, 1 decembrie 2018 – atunci când sunt selectați și pregătiți consultanții fiscali și se va face arondarea gospodăriilor pentru fiecare dintre aceștia, 1 mai 2019 – când se depune pentru prima oară declarația anuală de venit global pe gospodărie (luându-se în calcul noul mode de impozitare și deducerile care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2018).

„Cine sunt consultanții fiscali și care e rolul lor? Consultantul fiscal va fi o persoană de specialitate care va gestiona toate problemele fiscale ale unei gospodării. Va fi un fel de „Medic fiscal de familie” (la fel cum medicul de familie se ocupă de problemele de sănătate, consultantul fiscal se va ocupa de problemele fiscale). Principalele sale atribuții vor fi: Completarea declarației anuale de venit pe gospodărie, în numele membrilor gospodăriei. Depunerea declarației anual de venit global. Efectuarea plăților tuturor obligațiilor fiscale ale membrilor familiei către administrațiile și instituțiile publice centrale sau locale. Vor înlocui definitiv ghișeele pentru persoanele fizice. Va face recomandări privind gestionarea economiilor sau plasamentul acestora în diverse forme de investiții (conturi de economii bancare, plasamente pe bursă etc.)
Câte gospodării gestionează? Un consultant fiscal va gestiona circa 200 de gospodării în urban și circa 250-300 în mediul rural. Cine îi va plăti pe consultanții fiscali? Plata lor va fi asigurată de către Guvern, după modelul medicilor de familie. Consultații vor avea trei surse de venit (care îi pot asigura o sumă totală de până la aproximativ 10.000 lei/lună): 1) Un venit per capita, corespunzător numărului de persoane din gospodăriile pe care le gestionează; 2) Un venit din comisioanele încasate pentru plățile făcute în numele gospodăriilor către instituțiile publice de stat. Acest comision va fi cuprins între 2% și 5% din valoarea plății și va cădea în sarcina instituției publice către care se face plata. 3) Un venit din comisioanele plătite în numele gospodăriilor către diverși operatori privați (ex. furnizorii de utilități) care vor dori să își colecteze veniturile prin intermediul consultanților fiscali. Aceste comisioane vor fi în sarcina operatorului privat”, precizează Lia Olguța Vasilescu.

Ministrul Muncii mai spune că arondarea gospodăriilor la consultanții fiscali se va face până cel târziu la data de 1 decembrie 2018.

„Cum se va face arondarea? La sediile și pe site-urile primăriei din localitate va fi afișată lista consultanților fiscali din localitate. Până la data de 1 decembrie 2018, fiecare familie va putea să își aleagă unul dintre consultanții fiscali arondat la localitatea de domiciliu. După această dată, arondarea se va face aleatoriu prin calculator. O familie are libertatea de a opta între mai mulți consultanți fiscali, însă doar din lista din localității de domiciliu. Nu poate opta pentru consultanți din altă localitate. Cine va pregăti consultanții fiscali? Această sarcină va reveni Guvernului care va asigura selecția și pregătirea etapizată a consultanților fiscali. Aceștia trebuie să aibă studii de specialitate în domeniu. Cei mai mulți vor proveni din sectorul de stat și din rândul absolvenților care vor fi atestați pentru această profesie. Ce costuri suplimentare va suporta statul pentru plata consultanților fiscali? Nu vor exista costuri suplimentare, pentru că se va reduce personalul de la ghișeele instituțiilor publice. Cum va lucra consultantul fiscal?Va lucra după același model ca și medicul de familie. Va avea un cabinet propriu și un program zilnic fix, în cadrul căruia va acorda consultații pentru gospodăriile pe care le are în gestiune. În cadrul acestui program poate primi bonurile fiscale, poate face plăți, poate completa declarațiile fiscale etc. Ce obținem in viitor, după aplicare? Vor fi aduși mai mulți români în clasa de mijloc (scad impozitele pentru cei cu salarii mai mici). Se elimină ghișeele! Se elimină birocrația pentru cetățeni! (toate plățile fiscale și depunerile de declarații fiscale vor fi făcute de consultanții fiscali). Vor fi stimulate serviciile din sectorul privat – un sprijin major pentru antreprenorii care vor oferi servicii de educație, sănătate, asigurări de viață sau de bunuri, construcții etc. Vor fi fiscalizate mai multe servicii din sectorul privat. Gospodăriile vor fi interesate să lucreze cu cei care eliberează facturi sau bonuri fiscale. Vor crește veniturile la bugetul de stat. Statul va obține venituri consistente din eliminarea economiei negre. Cu acești bani vor putea fi susținute în continuare creșterile de salarii, reducerile de taxe și crearea de locuri de muncă”, a mai transmis Lia Olguța Vasilescu.

Citește și