Prima pagină » Știri » Reacția soției lui Ghiță la aflarea veștii de la Belgrad. Vecin: „Un băiat deosebit”

Reacția soției lui Ghiță la aflarea veștii de la Belgrad. Vecin: „Un băiat deosebit”

Soția fostului deputat Sebastian Ghiță, care a fost localizat și prins în timpul nopții de joi spre vineri, nu a făcut niciun fel de declarații la ieșirea din imobilul pe care îl deține în Ploiești, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Soția lui Sebastian Ghiță a ieșit vineri, în jurul orei 10.40 din casa părinților ei, care se află în spatele imobilului pe care aceasta îl deține împreună cu fostul deputat.

Întrebată de jurnaliști cum comentează faptul că soțul ei a fost prins, soția lui Sebastian Ghiță nu a comentat în niciun fel, s-a urcat în mașină și a plecat de acasă.

Nici socrul fostului deputat nu a comentat prinderea lui Ghiță, în vreme ce unul dintre vecini a declarat că omul de afaceri „este alergat”, deși nu a fost judecat.

„Ca vecin a fost un băiat deosebit. În primul rând că nu l-a judecat nimeni, dom`ne! A dat vreun verdict vreun judecător pentru el ca să fie alergat așa?”, a spus vecinul lui Sebastian Ghiță.

Sebastian Aurelian Ghiță a fost localizat și reținut, în cursul acestei nopți, în Belgrad, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

„În urma activităților investigative complexe și a informațiilor furnizate de Direcția Operațiuni Speciale și Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, în cursul acestei nopți, în Belgrad, a fost localizat și reținut, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian. Mulțumim reprezentanților instituțiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croația, Austria, Italia și Franța, precum și partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz. Schimbul de date și informații a avut loc prin CCPI, ENFAS și PNR. În momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E.”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

În prezent, se derulează procedura legala în astfel de situații, a mai precizat IGPR.

Sebastian Ghiță ar fi fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de polițiștii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Fostul deputat are, până la momentul transmiterii știrii, cinci dosare penale.

Citește și