Prima femeie care a terminat maratonul de la Boston revine în concurs după 50 de ani. Cum arată acum cea care a scris istorie în 1967

Prima femeie care a terminat maratonul de la Boston revine în concurs după 50 de ani. Cum arată acum cea care a scris istorie în 1967
Publicat: 17/04/2017, 20:30

Ajunsă la vârsta de 70 de ani, Kathrine Switzer va purta numărul „261” pe tricoul cu care alerga din nou la maratonul de la Boston, la 50 de ani după ce a făcut istorie, fiind pregătită să parcurgă cu succes cei peste 42 de kilometri, alături de cei 125 de membri ai fundației pe care a creat-o „261 Fearless” (n.r – „Fără Frică”) în 2015, cu gândul de a încuraja și susține femeile să se implice în competițiile de alergare.

Switzer, care a alergat la ultimul său maraton în 2001, a declarat, pentru The Boston Globe, că tehnicile sale de antrenament s-au îmbunătățit de când a început să se pregătească, în 1967, pentru primul maraton, cu toate că a păstrat neschimbat ritualul său pe care îl parcurge înainte să iasă pe pistă.

„Nu ies niciodată din casă fără să nu mă dau cu ruj, cu atât mai puțin când vine vorba de o competiție. Clar, ruj, cercei, tuș, tot setul”, a mai spus ea.

„Când am terminat maratonul de la Boston, în 1967, un jurnalist m-a întrebat ce am vrut să demonstrez și i-am răspuns că nimic. Eu tot ce voiam era să alerg. Odată ce intri în cursă, pui sub semnul întrebării toate lucrurile din viața ta care te fac nefericit. Odată ce ești într-un maraton, poți să faci orice îți propui”, a mai afirmat Switzer.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor