Se schimbă procedura de dezbatere a propunerilor pentru revizuirea Constituției. Decizia luată astăzi de senatori

Se schimbă procedura de dezbatere a propunerilor pentru revizuirea Constituției. Decizia luată astăzi de senatori
Publicat: 18/04/2017, 18:20

„Inițiativele de revizuire a Constituției României se depun, în vederea dezbaterii și adoptării, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Inițiativa de revizuire adoptată de Camera Deputaților se transmite Senatului, în vederea dezbaterii și adoptării. Inițiativa se prezintă Biroului permanent, care o înaintează comisiilor competente, în vederea avizării, stabilind și termene pentru depunerea amendamentelor și a raportului sau, după caz, a avizului”, se arată într-un articol introdus în regulamentul Senatului.

Apoi legea se dezbate și se votează în plenul Senatului, care este și forul decizional. Inițiativa trece cu votul a cel puțin două treimi din numărul total al senatorilor. Dacă legea este adoptată în aceeași formă în care a trecut de Camera Deputaților, atunci legea este trimisă Curții Constituțională, în vederea verificării constituționalității acesteia. În cazul în care Senatul respinge forma adoptată de Camera Deputaților, procedura legislativă încetează.

Legea a fost votată cu 73 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Romanița Iovan, mai bine ca niciodată. Înfloritoare la 59 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024? Tot ce trebuie să știi