Prima pagină » Economic » Cum au reușit trei tineri din Buzău să pună pe picioare o afacere foarte profitabilă, „dintr-o nebunie”: „Nu aveam nimic”

Cum au reușit trei tineri din Buzău să pună pe picioare o afacere foarte profitabilă, „dintr-o nebunie”: „Nu aveam nimic”

Cum au reușit trei tineri din Buzău să pună pe picioare o afacere foarte profitabilă, „dintr-o nebunie
Compania buzoiană Romvitrine s-a dezvoltat urmând cursul istoriei economice locale: a început prin producția de mobilier pentru magazine, în perioada în care comerțul înflorea, și a continuat cu nișa bucătăriilor premium. Dacă aceasta reprezenta inițial soluția găsită după ce micii comercianți au început să piardă teren, bucătăriile constituie acum principalul motor de dezvoltare a companiei. Pentru anul în curs, Romvitrine are o țintă de vânzări de câte o bucătărie pe zi, la un preț mediu de 5.000 de euro.
„A început mai mult ca o nebunie: nu aveam nimic, ne-am propus să deschidem fabrica și am închiriat un spațiu undeva într-o localitate de lângă Buzău; acolo, cu bani împrumutați, nu foarte mulți, am început să dotăm un mic atelier de prelucare sticlă – geam”, rememorează Florin Grosu începuturile afacerii Romvitrine în 1995, pe care o dezvoltă în continuare împreună cu asociații săi Claudiu Chircu și Ștefan Coman.
 
Dacă inițial antreprenorii buzoieni se concentrau exclusiv pe producția de mobilier din sticlă pentru magazine (de unde și denumirea firmei), de câțiva ani au intrat și pe nișa producției de mobilier premium de bucătării. În prezent, Romvitrine este formată dintr-o unitate de producție în Buzău (rezultatul unor investiții de 1,2 milioane de euro în hala de producție și utilaje) și dintr‑un showroom la București. Anul trecut, ritmul de vânzare a fost de cinci bucătării pe lună, la o medie de prețuri de 5.000 de euro pe bucătărie. Au ajuns astfel în 2016 la o cifră de afaceri de aproximativ 1,4 milioane de euro. 50 de angajați lucrează în prezent pentru compania buzoiană; dintre ei, 30 sunt angajați în producție, iar 20 în proiectare și showroom. Ținta pentru anul acesta este ambițioasă; și-au propus să crească mai mult decât dublu: „Vrem să ajungem la cel puțin o bucătărie vândută zilnic”, descrie Florin Grosu planurile companiei.
 

Citește și