Comisia Europeană anunță crearea unui buget al zonei euro

Comisia Europeană anunță crearea unui buget al zonei euro
Publicat: 21/04/2017, 20:04
Actualizat: 29/03/2019, 10:48

Comisia Europeană va prezenta diverse opțiuni pentru dezvoltarea instituțională în zona euro până la sfârșitul lunii mai. Bugetul zonei euro va fi numit „funcția de stabilizare fiscală”.

„Elaborăm un document în sensul finalizării Uniunii Economice și Monetare (UEM) până la sfârșitul lunii mai, cu mai multe aspecte instituționale, inclusiv o funcție de stabilizare fiscală a zonei euro”, a declarat Valdis Dombrovskis pentru agenția Reuters.

Valdis Dombrovskis a făcut aceste declarații cu ocazia reuniunii anuale a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale, dar a refuzat să ofere detalii despre modul de finanțare a bugetului zonei euro, despre sistemul de coordonare și despre cuantumul acestuia.

„Evaluăm diverse modele, dar respectăm condiții … precum evitarea eventualului efect al transferurilor permanente între state membre ale zonei euro și evitarea creării de riscuri morale nejustificate”, a explicat vicepreședintele Comisiei Europene.

Funcția bugetului de susținere a investițiilor ar putea fi modelată în funcție de actualul Fond European pentru Investiții Strategice (FEIS), care încurajează investițiile private în infrastructură, în cercetare, dezvoltare și în sectoarele energetice acoperind riscurile cu fonduri publice.

Dombrovskis a apreciat că un sistem de reasigurări pentru șomaj ar fi mai dificil de elaborat din punct de vedere politic și ar necesita inițial zone de convergență ale instituțiilor naționale din domeniul muncii. Schema ar urma să aplice principiul alocării unor fonduri bugetare pentru contracararea efectelor șomajului în țări afectate de șocuri asimetrice, iar fondurile ar urma să fie recuperate după reluarea ciclului normal de afaceri. „Ambiția nu este de a fixa toate detaliile, ci de a stabili direcțiile de lucru și de a se obține un acord asupra direcțiilor; abia după aceea putem lucra la detalii”, a subliniat Dombrovskis. „Nu este niciun secret că avem semnale foarte diferite din partea statelor membre asupra acestui subiect”, a subliniat vicepreședintele CE.

Conform planului de aprofundare a integrării în zona euro, noua structură instituțională ar urma să fie pregătită până în anul 2025, a spus Dombrovskis.

Uniunea Europeană, care are 28 de state membre, are deja un buget, la nivelul de aproximativ 1% din PIB-ul total comunitar – circa 145 de miliarde de euro. Fondurile sunt cheltuite în principal pe susținerea agriculturii și dezvoltarea regiunilor defavorizate din spațiul Uniuni Europene, precizează site-ul agenției Reuters.

Comisia Europeană a adoptat în luna martie un plan de reformare a Uniunii Europene, președintele Jean-Claude Juncker prezentând cinci posibile direcții ale Blocului comunitar, axate pe o cooperare a țărilor în grade diferite, eventual prin concentrarea pe piața unică, pe apărare și securitate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
UE, ordin pentru grupele de muncă la pensie. Olguța Vasilescu: N-au vrut să accepte
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
David Niven, al doilea James Bond. Sublocotenent, scriitor și actor de Oscar