Dosar penal în cazul copilului de 2 ani care a stat zece ore blocat în puț

Dosar penal în cazul copilului de 2 ani care a stat zece ore blocat în puț
Publicat: 26/04/2017, 10:20
Actualizat: 02/10/2018, 18:00

Purtătorul de cuvânt al Poliției Teleorman, Teodora Dragole, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că cercetarea se efectuează deocamdată pentru faptă și nu împotriva unor persoane.

„Se efectuează cercetări. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și cercetările sunt în curs”, a declarat Teodora Dragole.

Prognosticul în cazul copilului căzut într-o fântână în județul Teleorman rămâne rezervat din cauza problemelor pulmonare, acesta fiind în continuare intubat și ventilat mecanic, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru.

„Am înțeles că a făcut stop cardio respirator în timpul transportului, pe o hipotermie severă, a făcut un fel de sindrom de aspirație, asta este problema lui, stând cu capul în jos, probabil că a vărsat sau a înghițit apă din fântână și deocamdată temperatura corpului s-a stabilizat, este în secția de terapie intensivă, rehidratare, starea lui este stabilă, dar este gravă din cauza problemelor pulmonare. Prognosticul este rezervat în continuare. Este ca o pneumonie de aspirație, deci probleme pulmonare pentru că a intrat lichid în plămân. Deocamdată, toate intervențiile sunt de reanimare, nu se fac intervenții de altă natură”, a declarat Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu.

Dănuț, băiețelul de 2 ani, a stat peste 10 ore pe jumătate în apă, într-o fântână, la peste 16 metri adâncime și a fost scos de pompieri marți seara, cu ajutorul unor tije. Copilul mai are acasă o surioară în vârstă de 3 ani, iar mama lui urmează să aducă pe lume încă un copil, fiind însărcinată în aproape nouă luni.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu