„Intenționăm să facem o modificare legislativă, suntem chiar trecuți pe plan la Guvern. Vrem să înăsprim acest regim, pentru că nu pot să mă gândesc că o farmacie poate să aibă această iresponsabilitat, să vândă en gros către un depozit, în condițiile în care se cunoaște foarte clar că aceste medicamente merg la export intracomunitar, care nu este interzis, dar este interzis farmaciei prin lege să vândă depozitului”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog.
Întrebat dacă va ridica licența unei farmacii în condițiile în care se descoperă că aceasta face export, ministrul Sănătății a declarat : „Cu siguranță, da”.
Florian Bodog a precizat și că s-au descoperit cazuri concrete de farmacii care desfășurau astfel de activități.
„Există caz concret, este afișat pe site-ul ANMDM de acum trei sau patru săptămâni.Țin minte că mi s-a prezentat un astfel de caz de către domnul președinte Fotin și am decis împreună. S-a ridicat autorizația de funcționare pentru depozit, iar farmaciei i s-a aplicat amenda maximă permisă de lege, în jur de 2.000 de lei, cred. Ceva nesemnificativ. Ăsta este și motivul pentru care am luat decizia de a modifica legislația „, a mai spus Florian Bodog.
Ministrul Sănătății a declarat, ieri, că a cerut Ministerului Economiei să notifice Comisia Europeană pentru a bloca exportul de vaccin.
„Am trimis scrisoarea către Ministerul Economie pentru a se face notificarea Comisiei Europene pentru blocare exportului de vaccin și vreau să vă mărturisesc că intenționez să solicit blocarea exportului intracomunitar pentru mai multe medicamente în perioada care va urma asta. Pentru absolut toate medicamentele care sunt prevăzute în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele prevăzute în programele de oncologie, pentru medicamentele pentru copiii cu leucemie. Pentru toate medicamentele care dispar de pe piață și pentru care am semnale că nu se găsesc în farmacii sau că nu pot fi aprovizionate la timp”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog, la Parlament.
Florian Bodog a afirmat că Ministerul Sănătății a luat toate măsurile pentru a achiziționa vaccinurile și că așteaptă livrarea primului lot de ROR pentru cele 10 județe care lipsesc.