Dacă în 2016, în România, prețul mediu de vânzare pentru un apartament din zona urbană a fost de 1.150 euro/mp, pentru anul în curs, specialiștii RE/MAX anticipează o creștere situată între 8-10%. De asemenea, o evoluție asemănătoare este așteptată și în ceea ce privește chiria apartamentelor din zonele urbane, caz în care, până la finalul acestui an, prețul/mp va crește cu cca. 7-10% față de tariful mediu din 2016, situat la 550 euro/mp.
„Programele guvernamentale și condițiile facile de creditare atrag cu precădere un număr mare de clienți aflați la prima tranzacție imobiliară. Astfel, o dată cu cererea de pe piață a crescut și valoarea ofertelor. Dacă în 2015, prețul mediu pentru închirierea unui apartament din zona urbană a fost de cca. 440 euro, un an mai târziu, prețul pe metru pătrat pentru un imobil asemănător a crescut cu puțin peste 5 euro. Pentru perioada următoare, anticipăm un ritm de creștere mai accelerat, în linie cu tendințele europene, atât în zonele urbane, cât și în cele periferice și în orașele mai mici”, a menționat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.
Căutările pentru o nouă tranzacție imobiliară încep în mediul online, motoarele de căutare arătând o creștere semnificativă în 2016, mai exact de 3,5 ori față de anul anterior, a accesărilor pentru cuvântul „casă. Același raport arată că, pe loc secund în clasament, se află cuvântul cheie „apartament”, urmat îndeaproape de „teren”. Nivelul de căutări pe ultimele două segmente a rămas stabil însă în ultimii 5 ani.
Situația din România este totuși asemănătoare cu cea a multor state din Europa, creșterile de 10% pe segmentul apartamentelor din zona urbană fiind remarcate și în țări precum Olanda și Spania, ajungând chiar și până la 16% în Malta. De asemenea, piețele imobiliare din Portugalia, Grecia și Scoția dau semen concrete de stabilizare, numărul de tranzacții fiind așteptat să crească și în aceste țări.
Unul dintre cele mai importante criterii de diferențiere a costurilor rămâne, în continuare, locul unde este amplasat imobiliul. Potrivit lui Michael Polzler, Director General al RE/MAX Europa, zonele de aglomerare se extind treptat în Germania, în timp ce tinerii italieni preferă mai degrabă arile centrale ale marilor orașe, asta pentru a diminua timpul dedicat navetei. La nivel european, diferența de preț dintre un apartament localizat în aria centrală și unul situat periferic este de până la 64%, în timp ce pentru case diferența ajunge la doar 44%.
Același criteriu este determinant și în rândul românilor care cumpără sau închiriază o proprietate. Clasamentul este completat de aspecte legate de nivelul de finisare/echipare, vechimea imobilului, infrastructura, utilitățile și facilitățile de care dispune, situația juridică și, nu în ultimul rând, vecinătățile și coproprietarii.
Prețuri mari pentru casele din Europa
În ceea ce privește cele mai exorbitante bugete alocate pentru o locuință în 2016, primul loc îl ocupă un apartament de lux cu o suprafață de 1.250 mp, situat în centrul orașului Amsterdam, care s-a vândut cu 24,5 milioane de euro. Pe loc secund se clasează o vilă din Elveția al cărei preț de vânzare a depășit 5,8 milioane de euro, în timp ce prețul final achitat pentru un penthouse de lux din Malta a fost de 4,5 milioane de euro.
În România, cea mai valoroasă tranzacție intermediată de RE/MAX pe segmentul rezidențial a fost de 780.000 euro și a constat într-o vilă din Cluj-Napoca.