Prima pagină » Știri » Ministrul Sănătății cere demisia întregii echipe de la Spitalul Sf. Pantelimon

Ministrul Sănătății cere demisia întregii echipe de la Spitalul Sf. Pantelimon

Ministrul Sănătății cere demisia întregii echipe de la Spitalul Sf. Pantelimon
Ministrul Sănătății, Flrian Bodog, a declarat, marți, că în cursul zilei va numi un nou manager la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală și că așteaptă demisia întregii echipe manageriale. Săptămâna trecută, managerul a fost demis după ce un pacient a murit din cauza unei perfuzii de sânge.

„În cursul zilei de astăzi voi semna ordinul de numire a managerului, am două opțiuni. Va fi o persoană din afara spitalului. Am spus că toată echipa managerială de acolo ar trebui să plece pentru că am identificat probleme de management, probleme de proceduri și aștept demisia lor, nu să îi demit eu. Noul manager va avea ca sarcină să își găsească o echipă care dorește să își pună în valoare abilitățile, în așa fel încât, toate procedurile să fie respectate. Eu cred că este prea mult, în această perioadă de când sunt eu ministru, avem al treilea scandal la Pantelimon și am început să am serioase îndoieli asupra echipei de acolo”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății, la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Tineretului.

Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon a fost demis miercuri din funcția pe care o ocupa interimar. Florian Bodog a explicat că a găsit mai multe nereguli la spitalul Sfântul Panteliomn, în special legate de tranfuzii.

„Vorbim despre probleme legate de transfuzie, procedura de trasfuzie, vorbim despre faptul că persoana respectivă, cu toate că avea în fișa postului atribuții de administrare de transfuzii de sânge, nu avea pregătire în acest sens și vorbim despre faptul că nu au fost asigurate acele cartele pentru controlul final la patul pacientului înainte de administrarea sângelui. Sancțiunile aplicate au fost propuse de inspecție, în limita legii, alte sancțiuni le pot face doar organele abilitate în acest sens. Astăzi voi avea o discuție cu colegii mei din direcțiile din minister și vom lua o decizie în acest sens”, a declarat ministrul Sănătății, săptămâna trecută.

În urmă cu mai bine de două săptămâni, un pacient de 66 de ani a decedat după ce o asistentă de la spitalul Sfântul Pantelimon din București i-a administrat o transfuzie de sânge destinată altui bolnav. În urma acestui incident, spitalul, dar și Direcția de Sănătate Publică au demarat câte o anchetă, iar prima măsură luată a fost suspendarea, pe durata anchetelor, din funcție a asistentei care a greșit transfuzia și amendarea ei cu suma de 1.000 de lei.

Autor

Citește și