Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin, din nou prieten cu Erdogan. Rusia a iertat Turcia după incidentul din 2015

Vladimir Putin, din nou prieten cu Erdogan. Rusia a iertat Turcia după incidentul din 2015

Vladimir Putin, din nou prieten cu Erdogan. Rusia a iertat Turcia după incidentul din 2015
Vladimir Putin, din nou prieten cu Erdogan. Rusia a iertat Turcia după incidentul din 2015

În 2015, Turcia a doborât un avion de luptă din Rusia în apropierea graniței cu Siria. Autoritățile de la Moscova au replicat cu o serie de sancțiuni economice.

„În urmă cu ceva timp, relațiile bilaterale au fost testate pentru a verifica rezistența lor. Acum putem afirma cu încredere că perioada restaurării relațiilor bilaterale dintre Rusia și Turcia s-a încheiat și vom reveni la o interacțiune normală”, a declarat Vladimir Putin.

Președintele Rusiei a precizat că interdicția de import pentru roșiile din Turcia este singura care va rămâne în vigoare, pentru că este nevoie de timp să fie anulată. Totodată, restricțiile privind acordarea vizelor pentru cetățenii turci nu vor fi înlăturate în perioada imediat următoare.

Vladimir Putin a subliniat că Rusia și Turcia au convenit asupra conflictului din Siria, care poate fi rezolvat doar folosind metode politice și diplomatice. Acesta a amintit eforturile proactive ale Rusiei, Turciei și Iranului pentru a încheia confruntările din Siria și pentru a aduce la masa negocierilor autoritățile de la Damasc și rebelii.

„Este un subiect foarte delicat, care poate fi rezolvat în condițiile cooperării strânse dintre ministerele Apărării și serviciile de profil. Pornim de la faptul că părțile implicate direct în conflict s-au întâlnit azi la Astana pentru discuții. Ei trebuie să ia decizia finală, întrucât soarta țărilor depinde doar de ei. Una dintre soluțiile pentru consolidarea armistițiului este crearea unor zone de securitate, împotriva escaladării conflictului”, a spus Putin.

Rusia și Turcia au ajuns la un acord pentru rezolvarea situației privind restricțiile impuse asupra relațiilor economice bilaterale.

„Am convenit asupra unei soluții cuprinzătoare a tuturor problemelor legate de restricții. Ne asumăm că astfel de restricții pun în pericol economia și, în cele din urmă, provoacă daune producătorilor noștri. O atenție deosebită a fost acordată interacțiunii în sfera economică și eliminării restricțiilor și barierelor care împiedică expansiunea schimburilor comerciale și de investiții. A fost discutată oportunitatea de a transfera acordurile reciproce în monedele naționale”, a spus Vladimir Putin.

Recep Tayyip Erdogan l-a invitat pe omologul său rus să participe la summitul Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), care va avea loc la Istanbul pe 22 mai.

Citește și