Cu pisica și câinele la școală. Studenții Facultății de Psihologie din Cluj-Napoca, lăsați să vină cu animale la cursuri

Publicat: 04/05/2017, 19:45

Conferențiarul universitar Alina Rusu, de la Departamentul de Psihopedagogie Specială al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UBB a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că studenții, prin faptul că își aduc propriile animale, nu mai sunt stresați că acestea îi așteaptă acasă și sunt mai atenți la curs.

„Cursurile la care studenții pot să își aducă animalele de companie, fie că vorbim de câini sau pisici, este cel de Psihologie Animală pentru cei de anul întâi, de Terapie Asistată de Animale pentru persoanele cu nevoi speciale de la masteratul de Consiliere și Asistență Psihopedagogică și un curs post-universitar. Studenții sunt foarte atenți, nimeni nu se plictisește și nu simți că ai fi deranjat într-un anumit fel. Animalele, conform studiilor, contribuie la creșterea atenției lor executive și la o stare de bine. Aducându-și propriile animale, studenții nici nu sunt stresați că acasă îi așteaptă cineva, că animalele lor ar putea avea anxietate de separare, iar astfel învățăm împreună să înțelegem mai bine și să descifrăm comportamentul animal. Se creează o legătură mai strânsă între ei iar, pe lângă aceasta, animalele de companie beneficiază de socializare, de sensibilizare la expunere cu alte animale și alte persoane străine”, a spus Rusu.

Potrivit acesteia, prezența animalelor de companie la cursuri a dus la o creștere a implicării studenților în procesul educațional.

„Am putut să văd la studenții de la acest curs că în materialele de evaluare la examenul de psihologie animală sunt mult mai participativi, mai implicați. Au de făcut un proiect, de observare a animalului timp de o zi, iar toate proiectele sunt de punctaj maxim. Am observat că a crescut foarte mult numărul studenților care optează pentru acest curs, care este o disciplină opțională. La curs participă de la 50 până la 150-200 de studenți, și nu doar de la Facultatea de Psihologie, ci și de la facultățile de Istorie – Filozofie sau Fizică ale UBB, dar și de la Facultatea de Medicină Veterinară a USAMV”, a menționat Rusu.

Profesorul a subliniat că beneficiile prezenței animalelor la cursuri se constată și la nivelul personalului administrativ al facultății, în condițiile în care angajați ai instituției vin să interacționeze cu câinii și pisicile aduse de studenți.

„Cred că la nivelul conducerii UBB s-a conștientizat faptul că acest curs și faptul că la Cluj se promovează foarte mult școala de terapie asistată de animale este un beneficiu pentru asigurarea unui climat educațional pozitiv și atractiv”, a mai afirmat cadrul universitar al UBB.

Miruna este studentă în anul I la Psihologie și a venit la cursul de Psihologie Animală însoțită de cățelușa sa Maia, un mops de 5 luni.

„Vin cu ea împreună și sunt mai liniștită când e cu mine pentru că nu trebuie să stea singură acasă până vin de la facultate. A învățat foarte mult să interacționeze cu alți căței de aici. E liniștită și cuminte la cursuri, o singură dată a lătrat când era proiectat un filmuleț cu căței care lătrau. Ne ajută faptul că sunt mai mulți căței la curs că vedem cum interacționează, le vedem comportamentul, e mult mai ușor să vezi din practică decât din poze ce înseamnă trăirile pentru fiecare animal de companie. Prezența acestora creează un loc de învățare mai liniștit, e mai plăcut, e altfel”, a spus studenta.

Psihologul Ana Maria Băsceanu i-a adus la cursul de la Facultatea de Psihologie pe motănelul Tomi, de aproape 2 ani și care a fost găsit pe stradă, și pe cățelul Loki, un cocker în vârstă de 14 ani, ambii fiind folosiți la Terapia Asistată de Animale.

„La curs, Tomi interacționează cu studenții, stă la mângâiat, îi ajută pe studenți să se simtă mai relaxați și mai atenți. Vine pe bănci, sare pe catedră, se mai joacă cu cățeii. Loki are experiență în lucrul cu copiii cu autism și a avut rezultate foarte bune”, a spus aceasta.

La cursul de Psihologie Animală pentru studenții de anul întâi a participat și instructorul canin Iulia Lazăr cu cățelușa Bailey, care a ținut o parte din curs ca invitat expert.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Alegeri prezidențiale. Nicolae Ciucă, primul candidat care a votat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Uber a lansat opțiunea XXL