Pilotul și copilotul unui echipaj străin, răniți într-un accident la Transilvania Rally

Pilotul și copilotul unui echipaj străin, răniți într-un accident la Transilvania Rally
Publicat: 06/05/2017, 12:04
Actualizat: 03/10/2018, 03:52

Potrivit unui comunicat al Transilvania Rally transmis, sâmbătă, pilotul a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea stării de conștiență, iar navigatorul a suferit o contuzie toracică.

„Echipajul Chewon Lim/ Martijn Wydaeghe, aflat la bordul unui autoturism Hyundai i20 R5, a fost implicat într-un grav accident în timp ce se aflau pe proba specială 5 – Valea Fericirii – prima a acestei zile. Echipajul a părăsit traseul, s-a izbit violent de un stâlp și a ieșit în decor. Ambulanța probei a intervenit imediat la fața locului. Pilotul a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea stării de conștiență, iar navigatorul a suferit o contuzie toracică. Ambii au fost stabilizați la fața locului, sunt în stare bună, și au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca pentru investigații suplimentare”, a arătat în comunicat Cristian Ursu, medic șef al Transilvania Rally.

Directorul organizatoric al Transilvania Rally, Bela Soica, a subliniat, la rândul său, că proba speciala 5 a fost întreruptă și apoi parcursă în regim de etapă, iar raliul continuă cu celelelate probe speciale.

Transilvania Rally, etapă națională de raliuri și etapă care contează în Campionatul European, se desfășoară în perioada 4 – 6 mai în județul Cluj.

La competiție participă 37 de echipe din România și din străinătate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...