PNL a publicat în Monitorul Oficial cuantumul sumelor provenite din finanțările private în 2016. Potrivit raportării, după Gheorghe Muhschină, care a donat PNL Constanța 209.600 lei, pe locul secund se situează deputatul Marius Bodea, care a donat organizației din care provine, Iași, 155.250 de lei, iar pe locul trei Carmen Harău, cu o donație pentru PNL Hunedoara de 141.150 lei.
Actualul primar al municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, a donat filialei Cluj a PNL 100.000 de lei, iar fostul deputat PPDD, actual senator liberal Daniel Fenechiu, a virat în conturile PNL Bacău, 103 .000 de lei.
Totalul donațiilor din partea unor membri de partid care au depășit zece salarii minime brute pe economie a fost de 18.415.492 lei.
De asemenea, PNL a primit donații și din partea firmelor, în valoare de 924.750 de lei, din care 225.000 de la MHS Truck Bus din Capitală.
Conform sursei citate, PNL a încasat cotizații în valoare de 8.077.482 lei, din care 846.707 au fost cotizații care au depășit baremul a zece salarii minime pe economie.
În 2016 PNL a primit cu titlu de împrumut 1.108.238 lei.