Fiul fostului ministru Mariana Câmpeanu, 5 ani de închisoare, pentru un prejudiciu de peste 1 milion de euro

Fiul fostului ministru Mariana Câmpeanu, 5 ani de închisoare, pentru un prejudiciu de peste 1 milion de euro
Publicat: 08/05/2017, 21:39
Actualizat: 28/09/2018, 09:53

În același dosar a fost condamnat la cinci ani și șase luni Ovidiu Crăpătureanu, fost director al Registrului Auto Român (RAR). Instanța a dispus ca cei doi să plătească daune către RAR în valoare de 876.610 euro. Decizia poate fi contestată.

Fostul director al Registrului Auto Român (RAR) Ovidiu Crăpătureanu și Flavius Câmpeanu, director tehnic la aceeași instituție, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție în mai 2013 într-un dosar legat de cumpărarea unui teren supraevaluat, prejudiciul fiind estimat la peste un milion de euro.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 3 iunie – 16 septembrie 2008, Crăpătureanu și Câmpeanu, sub pretextul construirii unui poligon de încercări autovehicule, au făcut demersuri pentru achiziționarea unui teren de 536.140 metri pătrați, situat în extravilanul comunei Roata de Jos, județul Giurgiu, la un preț cu mult mai mare decât valoarea sa de piață, cauzând RAR un prejudiciu în cuantum de 1.076.509 de euro, reprezentând diferența dintre prețul de achiziție (1.179.508 de euro) și valoarea de piață a terenului (102.999 de euro) la data cumpărării.

Procurorii DNA susțin că terenul a fost cumpărat prin încălcarea procedurilor privind evaluarea ofertelor de vânzare bunuri imobile, la un preț de 2,2 euro metrul pătrat, în condițiile în care vânzătorul terenului anunțase public, prin mijloace de informare în masă, o ofertă de vânzare a terenului la prețul de 0,75 euro metrul pătrat.

De asemenea, arată DNA, memoriul tehnic de realizare a poligonului, semnat de inculpatul Flavius Câmpeanu, în calitate de director tehnic, a fost întocmit nedocumentat și nerealist, atât din punct de vedere al costurilor de amenajare, cât și al dimensiunilor. Astfel, precizează anchetatorii, configurația terenului pentru construirea poligonului a fost modificată de mai multe ori pentru ca, în final, să corespundă cu suprafața de teren oferită spre vânzare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor