PNL va ataca la CCR modificările care vizează activitățile comisiilor de anchetă

PNL va ataca la CCR modificările care vizează activitățile comisiilor de anchetă
Publicat: 09/05/2017, 15:05
Actualizat: 29/03/2019, 10:01

„PNL va contesta la CCR cele trei modificări intempestive făcute la Regulamentul Camerei Deputaților, Regulamentul Comun al Camerei Deputaților și Senatului și Statutul senatorilor și deputaților. Aceste trei modificări legislative făcute peste noapte de către alianța de guvernare PSD-ALDE au unicul scop de a crea un cadru așa zis legal pentru desfășurarea comisiei de anchetă cu privire la alegerile din anul 2009″, a declarat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, pe Facebook.

Magistrații nu pot fi obligați să se prezinte la audieri în comisiile de anchetă, a mai spus Turcan, invocând decizii ale CCR, precum și jurisprudența Curții.

„PSD nu a înțeles lucrul acesta și continuă să dea lovitură după lovitură atât justiției, cât și Parlamentului României”, a afirmat Turcan.

Turcan a spus că majoritatea parlamentară este interesată doar să își „albească dosarele, să se pună mai presus de lege și să satisfacă niște interese politice care nu au nicio legătură cu interesul public”.

„În această comisie de anchetă scopul nu este să se afle adevărul despre alegerile din 2009, întrucât există deja o validare din partea CCR, există decizii prin care s-a început ancheta penală privind așa zise suspiciuni de fraudă electorală. Unicul scop al comisiei de anchetă este să slăbească justiția, preocuparea majoră a PSD în acest moment”, a mai scris Raluca Turcan.

Deputații au adoptat, marți, modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaților potrivit cărora comisiile de anchetă parlamentară vor putea cita orice persoană care lucrează în Guvern sau în administrația publică, în caz de neprezentare acestea putându-se alege cu dosar penal. Mai exact, aleșii pot cere procurorilor să îi cerceteze pe cei vizați pentru infracțiunea de omisiune a sesizării privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, infracțiune prevăzută de aricolul 267 din Codul penal.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța